Reacția PSD la avizul negativ al CSM a oscilat între „șoc” și „malefic”

Redactia | 28.02.2018

Comunicatorii PSD au avut reacții dure la adresa CSM după ce solicitarea ministrului Justiției Tudorel Toader de revocare din funcție a procurorului șef Laura Codruța Kovesi a primit aviz negativ. De altfel, Toader a preluat multe din argumentele PSD pentru demiterea lui Kovesi.

Pe aceeași temă

 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre s-a declarat „deranjat” personal de modul în care procurorii s-au adresat ministrului Justiției al guvernării PSD-ALDE.

 

„M-au deranjat replicile și ironiile procurorilor. Mi s-au părut deplasate și de prost gust. Nu aveau ce să caute într-o zi ca aceasta. Decizia CSM mi s-a părut o sfidare la adresa cetățenilor, o dovadă de dispreț, o reacție de negare a realității. Nu putem fugi de realitate, procurorii au spus că unu plus unu fac trei”, a declarat Dobre la Antena 3.

 

Vicepreședintele PSD Codrin Ștefănescu vede în refuzul CSM de a aviza cererea lui Toader o conspirație a „statului paralel” împotriva poporului și a democrației.

 

 „Încă o sfidare a statului paralel la adresa romanilor. A fost o luptă între bine și malefic. Tudorel Toader a desființat-o cu argumente pe Kovesi. Înfumurare, aroganță, securism, de asta a dat dovadă Kovesi. Faceți gesturi de genul asta. Trebuie luate măsuri foarte clare”, a declarat Codrin Ștefănescu la România TV.

 

Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat că avizul negativ dat de Secția pentru Procurori a CSM pentru revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA se înscrie în linia unui dezinteres total față de problemele serioase privind relația dintre puterea judecătorească și cetățeni.

 

Votul din Secţia pentru Procurori a CSM, din păcate, se înscrie pe linia unui dezinteres total față de probleme cu adevărat serioase care privesc relația dintre autoritatea judecătorească ți cetățeni, cel puțin în partea de procurori”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, pentru Mediafax.

 

Şerban Nicolae a afirmat că este „șocant” faptul că „nimeni” din CSM nu pare interesat disfuncționalitățile privind activitatea DNA care au fost semnalate în spațiul public.

 

„(...) Ce mă surprinde pe mine este că nimeni din CSM, din Secţia pentru Procurori, nu pare interesat de tot ceea ce s-a semnalat în spaţiul public legat de disfuncţionalităţile din cadrul DNA. Mi se pare absolut şocant faptul că nu au o preocupare în acest sens, că nu vor să verifice de ce judecătorii au decis că DNA Braşov a falsificat probe în dosarul Paltin Sturdza, că nu vor să afle de ce procesele verbele de la Cluj privind înregistrările cu Cherecheș erau anterioare cu cinci zile, precedau transcrierile propriu-zise, de ce la Ploiești se întâmplă ce se întâmplă, de ce la București se întâmplă ce se întâmplă”, a spus Nicolae.

 

Senatorul PSD a spus că este important ca instituțiile „să funcționeze”.

 

„Pe mine nu mă interesează cine conduce DNA. Mă intersează ca instituţiile să funcţioneze, să îşi facă datoria şi să nu existe dubii cu privire la chestiuni atât de sensibile cum sunt lupta anticorupţie, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a adăugat Nicolae.

 

Secţia pentru Procurori a CSM a dat, marţi, aviz negativ pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22