Pe aceeași temă
Bănescu a cerut ca structura locală de care acesta aparține să îl sancționeze rapid.
”Asemenea mesaje razna la realitate, toxice pentru organismul comunitar confruntat acum cu efectele tragice ale antivaccinismului alimentat de conspiraționism apocaliptic și esențialmente anticreștine, compromit grav nu doar persoanele care le debitează iresponsabil, ci și pe cei ce le răspândesc în diverse medii. Efectul lor este unul total smintitor”, arată Vasile Bănescu într-un comunicat de presă.
”Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde care nu au nicio legătură cu realismul autentic creștin, cu iubirea de semeni, ci doar cu sfidarea unei realități imediate îmbibate de suferință și moarte. Centrele eparhiale de care aparțin aceste persoane care își permit să transmită mesaje publice para-bisericești în nume personal, au datoria să intervină punctual și să sancționeze derapaje impardonabile ce afectează profund nedrept imaginea Bisericii Ortodoxe, cea mai implicată caritabil instituție din România în această perioadă de pandemie. Poziția Bisericii Ortodoxe Române a fost și rămâne una exemplar echilibrată de realism și deplin favorabilă vaccinării recomandate de medici, al căror sfat trebuie să îl urmăm fiecare în parte”, a mai spus oficialul Bisericii Ortodoxe Române.
Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău, a ținut mai multe predici în care a făcut declarații stupefiante, despre existența unui Guvern Mondial creat de extratereștri, controlul oamenilor prin cipurile din vaccin și despre magneți la locul injecției, transmite Reporter de Iași.
"Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”, "Biserica nu trebuie să facă propagandă pro-vaccin, care este o campanie satanistă", "Transumanismul este o mișcare care dorește crearea unui om nou, a unui om hibrid. Omul 2.0. Adică un om care să fie un fel de organism modificat genetic. Cum se ajunge aicea? Prin ARN mesager care este injectat prin aceste așa zise vaccinuri" - asta susține, în predicile din fiecare duminică, dar și într-o carte și într-un CD, duhovnicul Mănăstirii Durău, Teodosie Paraschiv, scrie Reporter de Iași.
Conform jurnaliștilor de la reporteris.ro, duhovnicul Mănăstirii Durău, loc emblematic pentru Mitropolia Moldovei, unde Patriarul Daniel voia să facă un "Athos al României", le vorbește ore întregi enoriașilor despre Guvernul Mondial creat de extratereștri, despre controlul oamenilor prin cipurile din vaccin și despre magneți la locul injecției.
Publicația locală a intrat în posesia unor înregistrări halucinante, în care preotul susține că în Occident sunt păgânii și că Dumnezeu este singurul care te protejează de COVID.
"Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!”
Duhovnicul Mănăstirii Durău vorbește despre implantarea de cipuri, despre controlarea funcțiilor organismului prin rețelele 5G, despre oameni de care se lipesc magneți la locul injecției și consideră că vaccinul este o "otravă", negând existența pandemiei. El susține că scopul ar fi "reducerea masivă a populației de pe Pământ și instalarea unui Guvern mondial".
"Și instaurarea, după cum știți, a lui Antihrist care este omul Diavolului. Toți mai marii lumii colaborează pentru instaurarea acestui Guvern mondial antihristic și anticreștin”, a spus Teodosie Paraschiv într-una dintre predicile sale.
Preotul mai susține că "scopul acestor vaccinuri sau așa zise vaccinuri este ca să ne modifice ADN-ul, să ne transforme în hibrizi".
"Dacă te-ai vaccinat, ești un om mort. Ți-ai semnat condamnarea la moarte. Pentru că nu sunt vaccinuri, repet. Aveți mare, mare grijă.
Și nu lăsați ca să vă fie, cumva, otrăviți copiii. Indiferent ce v-ar spune ei. Dacă vă iubiți copiii, nu-i lăsați. Eu, de aici din fața Sfântului altar, nu pot să predic altceva, încerc să vă protejez”, mai susține duhovnicul Mănăstirii Durău.
Volumul din 2020 al lui Teodosie Paraschiv conține teorii halucinante, care resping viața modernă, știința, tehnologia, similar talibanilor teroriști din Afganistan, mai scriu jurnaliștii de la reporteris.ro.