Pe aceeași temă
Procurorul general Augustin Lazăr spune că ”orice insinuare privind încălcarea legii este neavenită” cu privire la aparitia informatiilor privind extinderea anchetei in cazul Kovesi pentru emiterea, de către Parchetul General, a unui comunicat de presa in 2017, privind plangerea lui Sebastian Ghita.
“În calitate de procuror general, am exercitat atribuțiile de comunicare publică conform dispozițiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului Public”, transmite Augustin Lazar.
Secția pentru anchetarea magistraților a extins cercetările în dosarul lui Kovesi și face cercetări in rem în privința unui comunicat de presă transmis de Parchetul General în ianuarie 2017.
Faptele anchetate sunt favorizarea făptuitorului și fals în declarații.
Procurorii de la Secția de anchetare a magistraților au extins cercetările în dosarul Laurei Codruța Kovesi și anchetează modul în care a fost redactat un comunicat de presă al Parchetului General din 9 ianuarie 2017 privind extrădarea lui Nicolae Popa, au precizat pentru Mediafax sursele judiciare citate. Faptele sunt favorizarea făptuitorului și fals în declarații.
În ianuarie 2017, la conducerea Parchetului General era Augustin Lazăr, actualul procuror general.
Comunicatul Parchetului General din 9 ianuarie 2017
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informațiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmații făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță.
Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menționată prin intermediul înregistrărilor difuzate. În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție.
Cercetările se vor efectua în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.
Comunicatul Parchetului General anchetat, nu și al Poliției
De asemenea, Poliția Română a transmis atunci, tot printr-un comunicat de presă, că a achitat integral costurile aducerii lui Nicolae Popă din Indonezia, plătind serviciile unei firme care a câștigat licitația pentru transportul aerian în România a fostului director FNI.
Comunicatul Inspectoratului General al Poliției Române:
În conformitate cu prevederile art. 10, alin.1, lit. a din Legea 302 din 28 iunie 2004, republicată, privind cooperarea judiciară internatională în materie penală, competența îndeplinirii atribuțiilor specifice de autoritate centrală romană în domeniul cooperării judiciare în materie penală aparține și se exercită de către Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, dacă cererile au că obiect extrădarea, mandatul european de arestare, transferarea persoanelor condamnate. De asemenea, capitolul II din legea mai sus-mentionată descrie procedura în cazul extrădării active.
Mentionăm că, după aprobarea cererii de extrădare de către statul solicitat, preluarea efectivă a persoanei extrădabile se realizează de către Poliția Romană prin ofițeri de poliție specializați în activitatea de escortare.
Referitor la achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în tară a inculpatului Nicolae Popă, vă informăm că procedura a fost derulată de către structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform OUG 34/2006, privind achizițiile publice. În cadrul acestor activităti, negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, câștigând ofertă cea mai mică.
Semnarea contractului și decontarea acestuia au intrat în sarcină Poliției Române. Costurile au fost achitate integral de către instituție, operatorului economic castigător, sumă fiind asigurată din bugetul Ministerul Afacerilor Interne.
Precizăm că toate documentele mai sus menționate au fost puse la dispoziția Parchetului de pe langă Înaltă Curte de Casație și Justiție, care desfăsoară activităti în cadrul unui dosar penal.
***
În decembrie 2018, Sebastian Ghiță a reclamat-o la Secția pentru anchetarea magistraților pe Laura Codruța Kovesi, susținând că aceasta i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Ghiță mai spunea că are martori, dar și o factură ca dovadă în acest sens, aminteste Hotnews.ro.
Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă, în anul 2000, la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, iar în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii. Popa a fost adus în ţară, din Jakarta, în anul 2011.
Primele acuzații la adresa fostei șefe a DNA privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa au fost lansate de Ghiță în ianuarie 2017. Sebastian Ghiță anunța că aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a făcut cu un avion plătit de o firmă privată. “O firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa, fostul director FNI, din Indonezia. O firmă privată, la cererea statului român şi a doamnei Kovesi, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi aş vrea să o întreb pe Kovesi: Ce operaţiune e asta? Suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa? Doar eu? Am trimis noi poliţişti în Indonezia?”, susţinea la acea vreme afaceristul.
Ulterior, Nicolae Popa, fostul director FNI, a declarat că a fost adus în ţară cu un avion privat care plecase spre Jakarta gol.
În urma acestor acuzații, în 9 ianuarie 2017 Parchetul General și Poliția Română au transmis comunicate de presă privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa.
***
Fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a fost audiată vineri de Secția de anchetare a magistraților, după ce Sebastian Ghiță a susținut că aceasta i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Fosta șefă a DNA a precizat că în timpul audierilor i s-a adus la la cunoștință calitatea de suspect sub acuzațiile de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă.