Recep Erdogan ACUZĂ Israelul că a organizat înlăturarea preşedintelui Egiptului

F.m. | 21.08.2013

Pe aceeași temă

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că Israelul se află în spatele planului care a condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi.

 

"Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul", a declarat Erdogan la Ankara, în cursul unei reuniuni a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP).

"Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: «Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne»", a adăugat Erdogan.

Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o "lovitură de stat militară", organizând proteste zilnic, bilanţul de până acum al violenţelor fiind de mii de morţi.

 

Casa Albă a condamnat vehement declaraţiile premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că a organizat demiterea preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată, pe 3 iulie.

"Aceste declaraţii sunt foarte agresive, lipsite de fundament şi false", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, referindu-se la premierul Turciei, un aliat al Statelor Unite.

Earnest a anunţat că preşedintele Barack Obama va discuta, marţi după-amiază, cu echipa sa de securitate naţională, despre ajutorul pe care Statele Unite îl oferă Egiptului. "Nu a fost luată nicio decizie privind ajutorul de care beneficiază Egiptul", a precizat Earnest.

De altfel, Casa Albă a condamnat şi arestarea lui Mohamed Badie, liderul suprem al mişcării islamiste Fraţii Musulmani. "Este vorba de o nouă acţiune a Guvernului interimar egiptean care nu respectă angajamentul în sensul unui proces de reconciliere şi care intră în contradicţie cu sistemul judiciar independent", a precizat Josh Earnest.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22