Recorder: Tatăl Vioricăi Dăncilă, condamnat la închisoare și amnistiat pe vremea lui Ceaușescu

Redactia | 07.01.2019

Filimon Nica, tatăl premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la închisoare pentru infracțiuni de drept comun, în 1985, și a fost grațiat printr-un decret al lui Nicolae Ceaușescu, scrie Recorder.

Pe aceeași temă

În momentul în care a fost arestat, Filimon Nica avea 45 de ani și lucra la o unitate de radiolocație din comuna Berceni, de lângă Ploiești. Avea gradul de plutonier major și figura ca „responsabil” la un serviciu care se numea „gospodărie agrozootehnică”.


În 1985, Parchetul l-a prins falsificând niște acte de gestiune prin care încerca să acopere o mică pagubă care îi era imputabilă: contravaloarea a 2,5 tone de nutrețuri, 5.400 de lei, în banii de atunci – echivalentul a două sau trei salarii. Totul pornise de la un drum de rutină pe care plutonierul Nica îl făcuse, alături de un soldat, la o fermă din comuna Ciorani, Prahova, ca să aprovizioneze unitatea de radiolocație la care lucrau cu hrană pentru animale. Cei doi umpluseră o remorcă de tractor cu nutrețuri și se despărțiseră, fără să se mai întoarcă împreună la Berceni. Plutonierul dorise să mai rămână la Ciorani, deși nu avea acest drept, și îl pusese pe soldat să facă de unul singur cale întoarsă. Soldatul, beat, pierduse o jumătate din încărcătura remorcii până la destinație. Două săptămâni mai târziu, tatăl Vioricăi Dăncilă făcuse un alt drum la ferma de furaje din Ciorani și, după ce stătuse la băutură cu gestionarul de acolo, încărcase în remorcă o cantitate mai mare decât cea trecută în scripte, pentru a compensa minusul de la transportul de dinainte. Mai apoi, se pusese pe strecurat falsuri în actele gospodăriei agrozootehnice de care era responsabil, ca să ascundă acest artificiu, potrivit Recorder, preluat de Hotnews.ro.


Procesul penal al lui Filimon Nica a început pe 18 noiembrie 1985 și s-a încheiat pe 12 decembrie, același an. În timpul audierilor, plutonierul a recunoscut toate faptele de care era acuzat.


A fost găsit vinovat de uz de fals, instigare la fals intelectual, înșelăciune în dauna avutului statului și neglijență în serviciu. Detenția lui, ispășită într-o pușcărie din București, a durat tot atât cât a ținut și procesul: 25 de zile. În cele din urmă, a primit o sentință de trei ani de închisoare cu suspendare și a fost eliberat odată cu pronunțarea condamnării.


Sentința, prezentată de Recorder, poartă numărul 757/1985 și a fost pronunțată de Doru-Viorel Ursu, ministru de Interne în perioada iunie 1990 – septembrie 1992. Dosarul, care a fost judecat la Tribunalul Militar Teritorial București, a fost dat la macerat în 1995, după ce își depășise termenul legal de conservare. Pe lângă pedeapsa de trei ani cu suspendare, dictată împotriva lui Filimon Nica, hotărârea de condamnare mai conținea și alte mențiuni: îl obliga pe tatăl Vioricăi Dăncilă să acopere din economiile proprii paguba de 5.400 de lei și îl trimitea să lucreze la o unitate de producție.


La o jumătate de an după ce "aventură" lui Flimon Nica prin penitenciarele României luase sfârșit, Ceaușescu a dat un decret de amnistie și grațiere, care l-a scăpat de toate complicațiile penale. S-a întâmplat pe 2 iunie 1986. Amnistia și grațierea s-au referit inclusiv la cei care executau pedepse de muncă corecțională.


În momentul în care tatăl ei era încarcerat pentru 25 de zile într-un penitenciar din București, Viorica Dăncilă avea 22 de ani și era studentă în anul al doilea la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești.

articolul integral în Recorder

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22