RECTIFICAREA BUGETARĂ: Tăieri de cheltuieli totale la Educaţie, Muncă, Agricultură. Bani în plus la SRI, SIE, DNA, CSM

Fara Autor | 30.07.2013

Pe aceeași temă

Ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii se află pe lista instituţiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate la prima rectificare bugetară din acest an, în timp ce de alocări suplimentare vor beneficia Dezvoltarea Regională, Justiţia, Interne, SRI, SIE, DNA, CSM.
Tăieri de bugete vor mai fi operate şi la Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor şi Curtea Constituţională.

Pentru Ministerul Educaţiei, bugetul de cheltuieli va fi diminuat cu 235,6 milioane lei (8,5 miliarde lei buget iniţial), rezultat din majorarea cu 40 milioane lei a fondurilor pentru reabilitarea de şcoli, grădiniţe şi campusuri universitare, dar concomitent cu reducerea sumei blocate de 10%.

Conform Legii finanţelor publice, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru.

Cea mai mare sumă va fi tăiată de la Ministerul Muncii, de 1,1 miliarde lei (30,44 miliarde de lei buget inţial), argumentat cu economiile înregistrate pe primele şase luni ale anului la acţiunile de "Asistenţă socială" finanţate de la bugetul de stat, precum şi la cele finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, căruia i se asigură transferuri de echilibrare din bugetul acestui minister.

Tăieri de cheltuieli vor fi efectuate şi la Ministerul Agriculturii (61,1 milioane lei, de la 17,28 miliarde lei buget iniţial), Ministerul Culturii (5,2 milioane lei, de la 578 milioane de lei iniţial), Ministerul Economiei (6,3 milioane lei, de la 1,26 miliarde de lei), Ministerul Fondurilor Europene (53,5 milioane lei, de la 184 milioane lei), Ministerul Transporturilor (953,5 milioane lei, de la 7,29 miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (535,7 milioane lei, de la 7,35 miliarde lei), Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (53,3 milioane lei, de la 448 milioane lei), Ministerul Tineretului şi Sportului (20,7 milioane lei, de la 406,4 milioane lei), Preşedinţie (16.000 lei, de la 26 milioane lei), Camera Deputaţilor (168.000 lei, de la 211,6 milioane lei), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (18.000 lei, de la 61,1 milioane lei), Curtea Constituţională (271.000 lei, de la 15,26 milioane lei), Avocatul Poporului (113.000 lei, de la 5,6 milioane lei), Consiliul Naţional al Audiovizualului (117.000 lei, de la 8,4 milioane lei), Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor (642.000 lei), Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (167.000 lei, de la 9,94 milioane lei).

De alocări suplimentare vor beneficia Ministerul Sănătăţii (peste 1 miliard lei, de la 8,68 miliarde lei buget iniţial ), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (943,3 milioane lei, de la 2,55 miliarde lei), Ministerul Justiţiei (159,6 milioane lei, de la 2,34 miliarde lei), Ministerul Public (20,5 milioane ei, dintre care 2,9 milioane lei pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, de la 654,9 milioane lei ), Ministerul Afacerilor Interne (228,3 milioane lei, dintre care 116,2 milioane lei pentru activităţile restante ce fac obiectul Primei Anexe Detaliate Extinse a contractului cu EADS, de la 8,3 miliarde lei), Ministerul Apărării (156,2 milioane lei, de la 5,64 miliarde lei), Ministerul Afacerilor Externe (51,3 milioane lei, de la 636,5 milioane lei), Serviciul Român de Informaţii (30 milioane lei, de la 1,04 miliarde lei), Ministerul Mediului (31 milioane lei, de la 2,2 miliarde lei), Serviciul de Informaţii Externe (10 milioane lei, de la 182,6 milioane lei).

Alte fonduri suplimentare sunt alocate pentru Senat (184.000 lei, de la 85,6 milioane lei), Agenţia Naţională de Integritate (3,6 milioane lei, de la 27,2 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (300.000 lei, de la 248,5 milioane lei), Consiliul Superior al Magistraturii (8,6 milioane lei, de la 89,5 milioane lei).

Rectificare va afi avizată în şedinţa de marţi a Guvernului.

 

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22