Redeschiderea dosarului jurnalistilor rapiti in Irak face parte din politica lui Victor Ponta de a-i face dosare lui Basescu, sustine Elena Udrea

T.d. | 07.08.2015

Pe aceeași temă

Solicitarea Parchetului Inaltei Curti privind redeschiderea dosarului jurnalistilor rapiti in Irak reprezinta o sicana pe care procurorul general Tiberiu Nitu o indreapta impotriva lui Traian Basescu, sustine Elena Udrea.

Fosta candidata la prezidentiale a vorbit in acest caz despre politica premierului Ponta de a-i face dosare fostului presedinte, potrivit Mediafax.

Aflata sub control judiciar in dosarul Gala Bute, Udrea s-a prezentat, vineri dimineata, la Politie.

"Solicitarea Parchetului General de redeschidere a dosarului pare din seria aceea de acţiuni a domnului procuror general Niţu, împotriva fostului preşedinte, cu care încearcă să îl şicaneze şi să îi afeceze imaginea, fără succes, desigur.

Este din politica lui Victor Ponta să-i facem dosare lui Traian Băsescu, o politică de altfel falimentară care l-a dus acolo unde este astăzi, sigur nu în croazieră, am vrut să spun acolo unde l-a dus politic", a spus Udrea la iesirea din sectia de politie.
 

Basescu si Blaga, la Inalta Curte in dosarul rapirii jurnalistilor

Traian Basescu si Vasile Blaga au ajuns, joi dimineata, la Inalta Curte, cei doi fiind citati in dosarul rapirii jurnalistilor romani in Irak. Prezenta celor doi fosti oficiali la Instanta Suprema a fost motivata de o plangere depusa de Corneliu Vadim Tudor.

Basescu si Blaga sunt acuzati de Vadim Tudor ca ar fi oprit o parte din banii de rascumparare pentru cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak, in 2005.

Ulterior, ICCJ a trimis dosarul la Judecătoria 5, întrucât Băsescu nu mai deține nicio calitate care să impună discutarea la instanța supremă. Astfel, confirmarea sau infirmarea redeschiderii dosarului va fi făcută la Judecătoria Sectorului 5.

De altfel, Traian Băsescu a anunțat că-l va chema în instanță pe Corneliu Vadim Tudor, după ce se închide dosarul privind răscumpărarea jurnaliștilor români răpiți în Irak.

Fostul sef de stat a subliniat ca e exclus ca cineva sa poata proba ceva ce nu a existat.

”Nu mi s-a pus nicio întrebare. Am fost întrebat dacă am ceva de comentat sau dacă am văzut dosarul. Este vremea delatorilor. Este exclus ca cineva să poată proba ceva care n-a existat. Înalta Curte a constatat că eu, nemaiavând nicio calitate politică, competența nu îi mai aparține”, a spus Basescu.

Acuzatiile lui Vadim Tudor in acest caz – potrivit carora Basescu si Vasile Blaga ar fi oprit o parte din banii de rascumparare pentru jurnalistii rapiti in Irak, in 2005 – sunt false, sustine Basescu.

Vadim Tudor trăiește din minciună și din delațiune. Asta a stiut dintotdeauna. Ca om m-as bucura să se facă o astfel de anchetă, ca fost șef de stat am rezerve asupra modului în care ar putea fi făcut.

Ce va decide instanța, asta vom face. În ceea ce mă privește nici nu am știut vreodată că procurorii au vrut să facă vreo anchetă față de delațiunea lui Vadim Tudor”, a aratat fostul presedinte.

In ce priveste criza rapirii jurnalistilor romani, Traian Basescu a precizat ca nu are ce sa-si reproseze:

”Cum să-mi reprosez ceva? Sunt mândru că a fost rezolvată și că românii au fost aduși în țară”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22