Pe aceeași temă
Ministrul Bugetului, Darius Valcov, aduce precizari in scandalul reducerii bugetului DNA, pentru 2015. Valcov a declarat ca, pentru moment, au fost publicate doar bugetele ordonatorilor principali de credite, urmand a fi publicate si cele ale ordonatorilor secundari. Oficialul spune ca astfel “se va vedea ca DNA a primit toate sumele solicitate”. Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, si-a manifestat public nemultumirea fata de proiectul de buget publicat de Executiv.
Valcov si Kovesi au avut o discutie joi dupa, amiaza, la care a participat si ministrul justitiei, Robert Cazanciuc, procurorul sef al Parchetului General, Tiberiu Nitu fiind plecat din tara.
Ministrul pentru Buget a admis insa ca exista o problema cu cifrele trimise de Parchetul General, dar ca pana diseara aceasta ar urma sa fie remediata. Kovesi a declarat ca atat Valcov cat si Cazanciuc au promis ca DNA va primi cele 25 de milioane de euro buget si ca vor avea fisa separata in proiectul de buget, potrivit Hotnews.
"In discutia avut cu d-na Kovesi i-am aratat bugetul, i-am explicat ca desi am dat 40% in plus cu exceptia titlului de cheltuieli de personal, dumnealor le aparea ca le-am dat in minus. Am vorbit apoi cu Ministerul Public, care ne-au spus ca stiu unde este mica problema interna si pana diseara vor face fisa pentru bugetul DNA si acolo, cu exceptia titlului de cheltuieli de personal unde avem o reducere de 35 %, toate sunt asa cum asa a solicitat DNA", a mai explicat Darius Valcov.
Reactia PSD
Principalul partid de guvernamant a luat pozitie, in contextul scandalului privind bugetul DNA. PSD a transmis, prin purtatorul de cuvant al partidului, ca Ministerul Public va avea un buget cu 19 milioane de lei mai mare in 2015. In plus, PSD sustine ca DNA va avea un buget marit in anul care vine.
"In timpul campaniei electorale, guvernul era acuzat ca va majora taxele si impozitele si ca va elimina cota unica. Actualul proiect de buget demonstreaza acum, cat se poate de clar, ca acelea n-au fost altceva decat niste mari minciuni. Odata demontate acele acuzatii, acum au fost inventate altele, de data aceasta referitoare la micsorarea bugetelor anumitor ministere sau institutii, precum bugetul alocat Sanatatii sau Justitiei", a declarat Gabriela Firea, purtatorul de cuvant al social-democratilor.
Firea sustine ca "Propunerea de buget rezultata in urma negocierilor cu partenerii nostri internationali este una cat se poate de buna. Pentru anul 2015 au fost incluse in buget toate masurile adoptate sau angajate de guvernul Ponta, dar si alte masuri de stimulare economica, precum reducerea TVA la pachetele turistice <all-inclusive>".
Purtatorul de cuvant al PSD afirma ca: "Este foarte important sa se inteleaga ca, la Sanatate, poate parea un buget mai mic, dar in cifre reale el este mai mare. Aceasta pentru ca au fost platite arieratele, datoriile istorice mostenite de la guvernele PDL. Daca ne uitam la banii alocati CNS, atunci vedem ca sumele sunt mai mari."
"De asemenea, in ceea ce priveste DNA, institutia nu are un buget distinct, el fiind defalcat din bugetul Ministerului Public. Avand in vedere ca Ministerul Public va avea un buget cu 19 milioane de lei mai mare in 2015, si DNA va avea un buget mai mare", incheie Firea.
Ce spune Kovesi
Controversele in legatura cu bugetul DNA au aparut joi, dupa ce Guvernul a dat publicitatii proiectul de buget care ar urma sa fie adoptat in sedinta de vineri.
"Nu o sa putem lucra la fel de eficient si exista riscul ca activitatea noastra sa fie blocata. De exemplu, banii pentru cheltuieli materiale, nu o sa mai putem solutiona dosarele in care avem expertize dispuse", a declarat procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi. Oficialul s-a aratat nemultumit de faptul ca institutia pe care o conduce nu a primit fila distincta in proiectul de buget.
Ea a mai spus ca DNA a primit in fiecare an fila distincta, deoarece asa prevede art 4, alineatul 4, din OUG 43/ 2002.
"In primul rand, bugetul DNA trebuie sa aiba o fila distincta de buget asa cum prevede legea, ceea ce inseamna ca pentru a asigura fondurile DNA nu trebuie sa taiem de la alte parchete, ci trebuie sa primim bani direct de la bugetul de stat. Noi in acest an am solicitat 25 de milioane de euro, buget minim pentru a putea functiona fara sa ne blocam activitatea", a explicat Laura Codruta Kovesi.
DNA a constatat ca valoarea bugetului pentru Ministerul Public este cu 31, 94% mai mica decat executia bugetara pe 2014, ceea ce inseamna Tiberiu Nitu ar trebui sa taie de la alte parchete pentru a acorda procurorilor anticoruptie bugetul solicitat. Or, DNA nu sustine o astfel de masura, ci revendica fila proprie de buget, conform legii.
CITESTE SI: