Reduceri de personal. Chițoiu (ALDE): Instituțiile publice, număr supradimensionat de angajaţi

E.b. | 27.10.2017

Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE, a declarat, la Bistrița, că instituțiile publice au un număr supradimensionat de angajați și că există spațiu pentru efectuarea unor reduceri de personal.

Pe aceeași temă

 

 

"Sunt foarte multe instituții publice care au un număr supradimensionat de personal și interesul nostru este de a menține actuala decizie a Guvernului de a nu mai face angajări decât acolo unde există strictul necesar și acolo de unde pleacă persoane din sistemul public și este obligatorie încadrarea pe posturile respective, că nu se poate desfășura activitatea", a spus Daniel Chițoiu, citat de Agerpres.

 

 

Rugat să dea exemple de instituții publice unde personalul este supradimensionat, Chițoiu a spus că situația se regăsește în toate instituțiile bugetare.

 

"Toate instituțiile publice (au un număr supradimensionat de personal — n..r). Dacă mergem în orice instituție publică la nivel central, vă spun eu că, din 100 de angajați, efectiv nu muncesc mai mult de 60-70. Restul, pe internet. Deci există spațiu de reducere a numărului de personal în orice instituție. Trebuie făcut un audit de către fiecare ordonator principal de credite pe instituțiile centrale și din subordine și în mod cert se poate reduce numărul de personal din instituțiile bugetare", a precizat liderul ALDE.

 

Daniel Chițoiu este de părere că ar trebui limitate sau reduse cheltuielile de personal în sistemul bugetar, iar sumele economisite să fie redirecționate către investiții.

 

O altă sursă de economisire ar fi, în opinia secretarului general al ALDE, achizițiile centralizate în domeniul cheltuielilor materiale.

 

"Sper ca Guvernul să fie în măsură, anul viitor, să poată să facă achiziții centralizate, mai ales la nivelul ordonatorilor de credite care au și structuri în teritoriu, pentru că nu poți să faci achiziții de același tip de mijloc fix sau obiect de inventar la prețuri diferite în județe diferite", este de părere Chițoiu.

 

Secretarul general al ALDE a participat vineri, la Bistrița, la o întâlnire cu filialele din regiunea de nord-vest, având ca temă evaluarea politică și administrativă a acestora. 

 

****************

 

Şi Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului şi liderul ALDE, a declarat că ar fi oportun ca măsura privind suspendarea angajărilor la stat să fie menținută și în 2018.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22