Refacerea coaliției, aproape imposibilă: Cioloș va propune luni un nou Guvern USR în Parlament

Laurentiu Gheorghe | 15.10.2021

Premierul desemnat, Dacian Cioloș (USR) a anunțat vineri că va propune un guvern și un program de guvernare în Parlament la începutul săptămânii viitoare și PNL are termen până duminică sa voteze.

Pe aceeași temă

Cioloș a dat termen PNL până duminică pentru refacerea alianței: „Dacă are alte idei, știe unde să ne găsească. Aștept decizii și propuneri asumate”. Reamintim că PNL a decis să nu îl susțină pe Cioloș pentru formarea unui nou guvern și l-a pis să își asigure majoritate în Parlament alături de AUR și PSD.

Dacian Cioloş a făcut un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, subliniind de mai multe ori că USR este singurul care are o propunere concretă pentru a da un guvern cât mai repede.

El a mai spus, într-o conferință de presă, că va merge „până la capăt” cu mandatul pe care îl are.

Dacian Cioloş a spus, din nou, că USR nu va negocia cu PSD şi le-a amintit liberalilor că ei au fost cei care au negociat cu social-democraţii şi chiar au avut guvern împreună, așa că "nu e cazul" să dea lecţii USR cu cine să negocieze şi cu cine nu.

Cele mai importante declarații ale lui Dacian Cioloș:

  • USR a avut un singur obiectiv - să formeze cât mai rapid un guvern. În acest sens, am propus PNL şi UDMR un program cu soluţii concrete

  • Din păcate, am constatat şi astăzi că PNL refuză o negociere cu premierul desemnat de preşedintele Iohannis şi nu pot să fac decât în continuare un apel către PNL să nu fugă de responsabilitate, pentru că România are nevoie de un guvern. Sper să putem găsi soluția

  • Din dorința de a rezolva cât mai repede criza, USR rămâne determinat să propună, până la începutul săptămânii viitoare, un Guvern, pentru că în Parlament se vede dacă există sau nu o susţinere

  • Duminică, ședință a USR pentru stabilirea programului de guvernare și a cabinetului monocolor USR

  • Până duminică, dacă PNL este în continuare interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească, oricum noi suntem pregătiţi să mergem cu un guvern în Parlament, indiferent de ce se întâmplă, pentru că România are nevoie urgent de un guvern

  • Nu e momentul acum să pansăm ego-uri rănite. Important este să discutăm, să avem discuţii pragmatice şi să oferim soluţii

  • Nu este PNL pregătit să ofere soluţii, nicio problemă, USR va face acest lucru şi ne vom asuma mandatul până la capăt

  • USR nu va negocia cu PSD. PNL e cel care a negociat cu PSD, așa că nu cred că e cazul să ne dea nouă lecții

  • Noi vom pregăti un program cu măsuri și o echipă, le vom prezenta în Parlament. Majoritățile se demonstrează în Parlament

  • Premierul Cîțu nu a mai vrut să ne întâlnim astăzi

  • Mai e dispus USR să negocieze intrarea la guvernare dacă pică guvernul propus de USR? Deocamdată noi mergem mai departe cu acest mandat al nostru

  • Ultima noastră discuție nu a fost despre depunerea mandatului meu. Eu am mandatul în vigoare și mă duc cu el până la capăt

  • Vă depuneți mandatul dacă PNL vine cu altă propunere de premier decât Cîțu? Eu nu merg pe speculații, mi-am asumat un mandat și merg cu el până la capăt

  • Nu am văzut nici la PNL altă decizie decât că resping ce e pe masă

  • PNL a avut posibilitatea să facă o propunere de premier, nu a făcut-o, nu am văzut nimic concret

  • Ce se poate schimba în Parlament legat de majoritate? Eu nu știu cum iau decizii, știu că au mandat în Parlament

  • Noi avem soluții și mergem în Parlament și acolo vom vedea dacă există susținere pentru un program ca să ieșim din criză

  • Ați vota un guvern cu Cîțu premier? Eu am mandatul acum să fac propunere de guvern și noi o vom face. Pun aceeași întrebare: Vine PNL să voteze?

  • Nu discut despre ce vor face alții pentru că nu au făcut-o până acum, nu știu care sunt motivele

  • Deocamdată, singurii care și-au asumat guvernarea suntem noi, USR

  • Cel care a sabotat guvernul și încrederea a fost Florin Cîțu, când a dat afară miniștri USR

  • Pot înțelege porniri emoționale, dar e momentul să trecem peste ele, pentru că oamenii mor în spitale

  • Există soluții ca să trecem de această perioadă, dar ele trebuie luate de un guvern, nu de cineva care să facă psihoanaliză.

La rândul lui, președintele UDMR Kelemen Hunor spune că UDMR nu îl va susține pe Dacian Cioloș pentru formarea unui guvern. „Nu a reușit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliției”, transmite președintele UDMR, într-un mesaj pe Facebook.

„Premierul desemnat, Dacian Cioloș nu a reușit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliției PNL-USR-UDMR. Prin urmare, el mai are trei opțiuni:

  1. să renunțe la mandatul oferit de președinte;

  2. să formeze un nou guvern PSD-USR-AUR, alianță formată pentru demiterea guvernului; 3.

  3. să ceară sprijinul parlamentului pentru un guvern monocrom USR.

UDMR consideră în continuare că, în loc de tactici tehnice pentru putere, este necesar să se formeze un guvern cât mai curând posibil. Un guvern care să se concentreze pe problemele reale ale societății, găsind soluții urgente pentru gestionarea pandemiei, problema creșterii prețurilor la energie și pregătirea bugetului de stat pentru anul viitor.

Pentru noi, politica înseamnă în primul rând căutarea și reprezentarea binelui comun, îmbunătățirea condițiilor de trai și de siguranță al oamenilor. Urmând aceste principii în activitatea noastră din cadrul guvernului, reprezentăm comunitatea maghiară din România și toți cetățenii români, atât timp cât vom avea posibilitatea să fim prezenți la guvernare”, a scris Kelemen Hunor.

Conform surselor HotNews.ro, liberalii au două variante:

  1. Merg cu un premier de sacrificiu. Printre numele vehiculate sunt Dan Vîlceanu și Lucian Bode. Premierul desemnat va propune un guvern PNL-UDMR, care va fi respins de Parlament. Ar fi al doilea premier desemnat care nu primește votul de învestire, deci președintele Klaus Iohannis ar putea dizolva Parlamentul. Numai că scopul PNL nu e să ajungă la alegeri anticipate, pentru că marele câștigător ar fi PSD. Prin urmare, șeful statului îl va desemna premier pe Florin Cîțu, care va propune la rândul său un guvern minoritar PNL- UDMR. Pe fondul crizei sanitare și a negocierilor subterane, liberalii speră că social-democrații vor vota un guvern condus de Florin Cîțu.

  2. Președintele Klaus Iohannis îl sacrifică pe Florin Cîțu, dar tot nu reface coaliția de guvernare cu USR. Șeful statului îl desemnează premier pe Lucian Bode, Dan Vîlceanu sau Nicolae Ciucă. PNL propune un guvern minoritar alături de UDMR, care trece lejer cu voturile PSD. Ar fi o variantă acceptabilă și pentru Marcel Ciolacu, care ar fi scutit de un vot direct pentru Florin Cîțu. În paralel, Florin Cîțu ar rămâne președintele PNL și președintele Senatului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22