Pe aceeași temă
Avocata Alinei Bica, retinuta joi de DNA, era constienta de fapta pe care o comitea prin trimiterea la audieri a unui presupus avocat, membru al Baroului constitutional, entitate fara forma legala, se arata in referatul procurorilor.
Anchetatorii arata in referatul prin care cer arestarea preventiva a avocatei Alinei Bica, Laura Voicu, ca aceasta era constienta de fapta ce care o comite si de consecintelei ei.
Concret, in documentul citat se arata ca "este evident ca inculpata, care practica avocatura de 16 ani, cunostea si putea prevedea consecinta deciziei sale de a desemna o persoana, care nu are calitatea legala de avocat, pentru a acorda asistenta juridica unui inculpat aflat in stare de arest preventiv, fiind exclus ca aceasta sa ignore faptul ca sanctiunea este nulitatea absoluta, ca urmare a incalcarii a dreptului la aparare".
"Daca admitem ca adevarat acest enunt, vom observa ca, din datele aflate la dosar, reiese ca inculpata s-a ferit, initial, sa il trimita la DNA pe asa zisul sau "avocat" colaborator, cerand politistului sa solicite serviciile aparatorului din oficiu, in ciuda faptului ca era imposibil sa nu cunoasca faptul ca mandatul acestuia inceteaza in momentul angajarii unui aparator ales", se mai arata in referat.
Aceasta atitudine a Laurei Voicu, arata procurorii, denota ca "era constienta de consecintele pe care le-ar putea avea aceasta desemnare si asupra sa ca persoana, dar si asupra validitatii actelor procesuale intocmite cu un inculpat arestat preventiv a carui asistenta juridica este asigurata de o persoana care nu are calitatea legala de avocat".
Avocata fostei sefe a DIICOT Alina Bica, Laura Voicu, a fost retinuta de procurorii anticoruptie, fiind acuzata ca a atestat ilegal ca un barbat este avocat stagiar in Baroul Bucuresti si l-a trimis sa o reprezinte la DNA.
Voicu urmeaza a fi prezentata, vineri, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, la Curtea de Apel Bucuresti, potrivit Hotnews.
Procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a Laurei Voicu, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de favorizare a faptuitorului si instigare la infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii sau activitati.