Pe aceeași temă
Procurorii DNA arată că Oltean ar fi făcut trafic de influenţă la ANRP în favoarea afaceristului Mihai Rotaru, pentru a aviza despăgubirea de 109 milioane de lei ( 25 de milioane de euro) pentru un teren din Pitești, supraevaluat cu peste 87 milioane de lei, bani încasați de Mihai Rotaru, cumpărător de drepturi litigioase, arată DNA într-un comunicat citat de România Libera.
Oltean si-a demisia din conducerea PNL, iar retinerea si arestarea acestuia vor fi votate saptamina viitoare de Comisia juridica.
”Activitatea infracţională şi intermedierea relaţiilor între inculpaţi, finalizată cu primirea titlului de despăgubire pentru suma de 87.291.596 lei de către Rotaru Mihai în data de 17.06.2010, s-a derulat din iarna anului 2014, pe parcursul a 7 luni. Această activitate infracţională a fost circumscrisă folosului bănesc necuvenit obţinut de către Rotaru Mihai şi s-a aflat în strânsă legătură cu urgentarea şi aprobarea dosarului de despăgubire nr. 46076/CC dar, în egală măsură, a corespuns şi interesului numitului Oltean Ioan, care a primit suma de 600.000 euro de la cesionar pentru traficul de influenţă realizat.
Astfel, în dosarul de despăgubire nr. 46076/CC/2009 a fost emis titlul de despăgubire nr. 8250 din data de 17.06.2010, de către preşedinta A.N.R.P, inculpata DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA pentru cesionarul ROTARU MIHAI.
Decizia de despăgubire nr. 8250 din 17.06.2010 s-a bazat pe hotărârea din aceeaşi zi a celor 7 membrii C.C.S.D, pe raportul supraevaluat al expertului evaluator NEGURICI SERGIU privind terenul situat în Piteşti, în suprafaţă de 61.857 mp , pe actele materiale individuale de complicitate îndeplinite de OLTEAN IOAN şi pe documentele depuse de ROTARU MIHAI care au constituit acte de complicitate pentru decizia infracţională a autorilor.
De asemenea, din (…) a rezultat că, deputatul OLTEAN IOAN, care avea relaţii cointeresate cu cesionarul și cu preşedinta A.N.R.P. DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA și–a exercitat influența la aceasta din urmă şi astfel a obţinut pentru ROTARU MIHAI urgentarea şi aprobarea despăgubirii. În schimb numitul ROTARU MIHAI i-a remis numitului OLTEAN IOAN anterior datei de 17.06.2010, suma de 600.000 euro, locul primirii banilor fiind în incinta parohiei din Chitila" se arata in referatul procurorilor DNA, citat de stiripesurse.ro
”Olteanu Ioan era ca un şef pentru Dumitrean Crinuţa, fiind notoriu în rândul funcţionarilor că Rotaru Mihai care avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluţionări rapide şi despăgubiri generoase, preşedinta acordând sprijin direct soluţionării dosarelor de despăgubire de interes pentru acesta. Deputatul Oltean Ioan nu avea atribuţii funcţionale ori de demnitate publică, nici măcar tangente cu activitatea ANRP, numirea membrilor CCSD, inclusiv a preşedintelui ANRP fiind în competenţa primului ministru.
În plus, analizând portalul Camerei Deputaţilor rezultă că Oltean Ioan are activitate în comisii permanente din domeniul administrativ local iar iniţiativele sale legislative în domeniul proprietăţii preluate abuziv lipsesc, având activitate parlamentară intensă pe alte domenii. Cu toate acestea, Oltean Ioan era o prezenţă constantă în instituţie, în biroul preşedintei şi era considerat şef de către aceasta, Adăugând şi faptul că, unele dosare de despăgubire erau soluţionate rapid, peste ordinea reglementată, contrar dispoziţiilor legale - aşa cum s-a întâmplat şi cu dosarul nr. 46076/CC - doar în considerarea faptului că acel cesionar era protejatul său, sunt realizate condiţiile unui act material de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave”, se arată în referatul procurorilor anticorupție, conform România Libera.
DNA mai arată cum Ioan Oltean a primit mita de 600.000 de euro în incinta parohiei din Chitila, explicând că afaceristul Mihai Rotaru a fost cel activ în acest lanț al corupției. ”Doar traficul de influenţă exercitat la nivelul preşedintei A.N.R.P. DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA nu ar fi avut aptitudinea să determine obţinerea folosului necuvenit pentru cesionar, deoarece decizia nu aparţinea în exclusivitate acesteia, ci despăgubirea putea fi obţinută numai prin votul, decizia, aprobarea tuturor celor 7 membrii. Aşa fiind, concluzia care rezultă este aceea că actele de abuz şi complicitate, la care s-a adăugat traficul de influenţă, au asigurat cesionarului – cumpărător de influenţă folosul necuvenit. Împrejurările în care au fost comise faptele de abuz şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu soluţionarea dosarului de despăgubire nr. 46076/CC aflat pe rolul A.N.R.P.: Premisa desfăşurării activităţii infracţionale de abuz şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, o constituie iniţiativa complicelui, ROTARU MIHAI, care a fost cel activ în acest lanţ al corupţiei, în care interesul său şi al intermediarului, OLTEAN IOAN, coroborat cu acceptarea rezultatului păgubitor pentru bugetul public de către funcţionarii decidenţi, prin încălcarea dispoziţiilor legale obligatorii, realizează elementele materiale ale laturii obiective a acestor infracţiuni”, arată DNA.
Afaceristul Mihai Rotaru a cumparat un dosar litigios, sperand ca va scoate mai mult de la ANRP
Procurorii DNA mai susțin că, în 2009, Mihai Rotaru a căutat şi a găsit o persoană îndreptăţită la despăgubire, i–a cumpărat dosarul litigios, ştiind că imediat va înregistra cererea la A.N.R.P. de unde va obţine mai mult: ”Acest demers dovedește în lanțul cauzal dacă nu preexistența înțelegerii infracționale, cel puţin cunoașterea cutumelor de la nivelul A.N.R.P. aplicabile cesionarilor protejați. Prin depunerea de către Rotaru Mihai la dosarul de despăgubire a cererii de soluţionare cu prioritate, ca şi cum ar fi fost depusă de (...), fără să ataşeze procura de reprezentare, sunt realizate condiţiile unui act material de complicitate. Astfel, dovedit este şi faptul că Rotaru Mihai a depus cererea de soluţionare cu prioritate pe numele (...), cunoscând traseul rezolvării, iar traficul de influenţă realizat de Oltean Ioan la preşedinta A.N.R.P. pentru el, i–au asigurat o certitudine în plus că această modalitate de rezolvare, deplin cunoscută şi familiară, îi aduce profitul aşteptat. Aşa fiind, în momentul în care un dosar de despăgubire apărea pe numele cesionarului protejat, acordarea unei despăgubiri consistente şi soluţionarea foarte rapidă a dosarului, prin parcurgerea etapelor legale într-un mod formal, indiferent câte note de observaţii conţinea dosarul din partea personalului aparatului tehnic de specialitate, ţineau de rutină”, mai arată procurorii.
DNA a cerut, vineri, Camerei Deputaților, aviz pentru arestarea lui Ioan Oltean, dar și a lui Cătălin Teodorescu, în acest nou dosar ANRP. Mihai Rotaru și Crinuța Dumitrean află, de asemenea, dacă vor fi arestați preventiv.