Regele Mihai: A venit timpul pentru Casa Regala sa se implice in mersul statal al tarii

Fara Autor | 23.04.2009

Pe aceeași temă

Regele Mihai şi-a arătat sprijinul pentru candidatura Principelui Radu la funcţia de preşedinte al României . În mesajul facut in lipsa Principelui Radu si a Principesei Margareta, Regele a precizat ca gestul unei candidaturi la presedintie "nu este un lucru obisnuit pentru un membru al Casei Regale". „Prin prezenţa în alegerile democratice pentru instituţia Şefului Statului, Familia mea încearcă să unească şi să însănătoşească România de azi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat. Am toată încrederea că Principele Radu va putea să poarte această responsabilitate importantă şi acest ideal înalt", a spus Regele.

La începutul mesajului său, Regele a evocat, pe scurt, istoria celei de a doua jumătăţi a secolului XX şi ultimii 20 de ani de după 1989, amintind şi de istoria particulară dificilă a Familiei Regale, care a fost legată de istoria poporului român.

„Familia mea a trăit o jumătate de secol de exil şi încă zece ani de îngrădiri în propria noastră ţară. Au fost ani grei pentru noi şi poate şi mai grei pentru România. Am pus toată viaţa în slujba ţării şi ne-am dorit să o vedem puternică, bogată şi mândră în Europa. Speranţele românilor au fost risipite, rând pe rând, timp de peste şase decenii", a spus Regele.

Conform mesajului Regelui, această candidatură este rodul unei îndelungi „chibzuiri“ asupra modului în care Familia Regală să ajute în continuare România şi asupra modului de implicare în problemele ţării, dar şi un răspuns la invitaţiile intelectualilor, politicienilor şi ale tinerilor. Regele Mihai a afirmat că acum este momentul potrivit pentru un asemenea act.

„Am chibzuit îndelung, în ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou în mersul statal al României. Au fost idei ale intelectualilor, ale oamenilor politici sau ale tinerilor. Am făcut mereu bine ţării noastre, nu am forţat niciodată lucrurile şi nu am profitat personal de întorsăturile istoriei recente. Actul potrivit pentru ţară vine la momentul potrivit. Cred că acest moment a sosit.“

Scoptul acestei candidaturi, a declarat Regele, este acela de a uni şi însănătoşi România şi ca această candidatură să fie un exemplu de slujire a poporului, misiune pentru care, consideră Regele, Principele Radu este pregătit.

„Prin prezenţa în alegerile democratice pentru instituţia Şefului Statului, Familia mea încearcă să unească şi să însănătoşească România de azi. Vrem să arătăm cum trebuie slujit un popor cu adevărat. Am toată încrederea că Principele Radu va putea să poarte această responsabilitate importantă şi acest ideal înalt.“

Pentru realizarea acestor idealuri, Regele a invitat la sprijinirea candidaturii Principelui Radu, subliniind că doar prin solidaritate şi responsabilitate se poate depăşi un moment dificil asemenea celui prin care trece România acum.

Din mesajul pe care l-a adresat ţării, Regele a lăsat să se întrevadă deja un punct important din programul Principelui Radu, şi anume recâştigarea respectului pentru români în lume şi între ei.

„Noi, românii, avem nevoie să fim din nou respectaţi în Italia, în Spania, peste tot în Europa şi America, oriunde în lume. Dar mai mult ca oricând, trebuie să ne respectăm noi înşine, acasă la noi.“

Principele Radu şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al României la începutul lunii aprilie. Familia Regală se afla atunci în Elveţia, iar declaraţia de presă a regelui, făcută joi, este prima luare de poziţie oficială din partea Casei Regale faţă de această candidatură.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22