Pe aceeași temă
Ana de Bourbon-Parma a intrat în familia regală a României în împrejurări neobişnuit de tensionate. Dacă în 1948, societatea românească nu ar fi trăit tragedia sovietizării, căsătoria sa cu Regele Mihai ar fi avut loc la Bucureşti şi ar fi fost celebrată cu bucurie de întreaga naţiune.
Directă, energică, educată, dar şi foarte încăpățânată, Ana l-a cucerit pe Regele Mihai din prima clipă
Abdicarea forţată şi exilul au făcut însă ca nunta să aibă loc în Grecia, unde monarh era unchiul Regelui Mihai, iar cei doi tineri să-şi înceapă căsnicia în condiţii de-a dreptul modeste. Regina Ana a devenit un personaj familiar în România abia după 1989, scrie digi24.ro.
Venit la Londra dintr-o Românie copleşită de perspectiva sovietizării, regele Mihai a folosit mare parte din timp ca să afle prin legăturile sale de familie dacă Marea Britanie va acorda vreun ajutor ţării sale. Dar întreaga Europă de Est era deja ocupată de Armata Roşie, iar rudele îl sfătuiau să nu se întoarcă în ţară.
Atmosfera de sărbătoare de la Londra l-a prins însă la un moment dat pe Regele Mihai. La un dineu dat de Jean de Luxembourg, o cunoaşte pe tânăra principesă Ana de Bourbon Parma. Şi, apoi graţie unei seri la film cu tinerii din familie, se împrietenesc.
Născută la Paris, la 18 septembrie 1923, fiică a principelui Rene de Bourbon Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei, viitoarea soţie a Regelui Mihai, a trecut prin multe dificultăţi. Nu a fost o răsfăţată. Refugiată la New York după ce Danemarca a fost ocupată de nazişti, tânara de 17 ani a lucrat ca vânzătoare la o florărie, în timp ce tatăl se angajase la o companie de gaz, iar mama la un pălărier. După doi ani, în 1943, Ana se înrolase voluntar în Armata Franceză. A fost şofer pentru spitalele militare şi a bătut drumurile din Maroc, Algeria, Italia şi Germania, riscându-şi de multe ori viaţa.
Regina Ana: „La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea. Foarte grea pentru că vedeai multă suferinţă. Tineri despre care ştiai că o să moară şi nu puteai face nimic pentru ei, decât, uneori, să îi ţii de mână. Întotdeauna trebuie să oferi dragoste dacă poţi. Nu aveau părinţi, nu aveau pe nimeni. Erau foarte tineri şi am văzut multe asemenea situaţii.” Eforturile soldatului Ana de Bourbon-Parma au fost răsplătite cu gradul de caporal, apoi de locotenent, iar la sfârşitul războiului cu o decoraţie - Crucea de Război a Franţei.
Directă, energică, educată, dar şi foarte încăpățânată, Ana l-a cucerit pe Regele Mihai care a cerut-o în căsătorie la doar o săptămână de la prima întâlnire. A răspuns "da", deşi viaţa la care o invita suveranul României era riscantă. Simplul fapt că regele s-a întors acasă, în România, după nunta Elisabetei, putea să îl coste viaţa.
Chiar dacă nu a fost regină-domnitoare a României, Ana de Bourbon Parma a acceptat să trăiască potrivit regulilor impuse de vechea Constituţiei Regală a ţării. Şi nu a fost simplu. Principesă catolică, a acceptat că viitorii ei copii vor fi ortodocşi. Din acest motiv, nici părinţii şi nici fraţii săi nu au avut voie să vină la nuntă.
Au existat şi dificultăţi politice legate de căsătorie. Occidentul se resemnase că Europa de Est rămâne pradă comunismului aşa că nici Franţa, nici Danemarca, ţări legate de familia miresei, nici Marea Britanie, unde domneau rudele Regelui Mihai, nu au acceptat ca nunta regelui exilat să aibă loc pe teritoriul lor.
Soluţia a venit de la regele Paul al Greciei, fratele reginei mamă Elena. Nunta a avut loc la Atena, la 10 iunie 1948.
Cei doi tineri au trăit o vreme între Florenţa, unde regina Elena avea o proprietate şi Copenhaga, în Danemarca, la mama Anei. În 1951, cei doi se mută în Marea Britanie, într-un sat din nordul Londrei, unde îşi câştigă existenţa făcând muncă de fermieri. Apar primele fiice: Margareta, Elena şi Irina.
Regele începe să câştige mai bine din 1956 când începe să lucreze ca pilot al companiei aeriene Lear. Aviaţia era o veche pasiune a regelui împărtăşită şi de soţia sa. Lucrează apoi vreme de şapte ani în electronică pentru aviaţie. Se nasc principesele Sofia şi Maria.
În primele decenii de comunism şi exil, regina Ana l-a sprijinit îndeaproape pe rege în eforturile sale de a atrage atenţia Occidentului asupra situaţiei teribile din ţară. Regele a girat Comitetul Naţional Român care se dorea un guvern al României libere în exil. La scurt timp după abdicare, a explicat situaţia la Londra, apoi a mers în Statele Unite, s-a întâlnit cu preşedintele Truman, dar şi cu oficiali de rang înalt de la Pentagon. Pe măsură ce conivenţa dintre Moscova şi marile cancelarii occidentale a devenit evidentă, regina a încercat să-şi protezeje familia de apăsarea permanentă a nesfârşitelor probleme româneşti.
În mijlocul problemelor politice şi ale greutăţilor financiare, Regina Ana a fost geniul răzbătător al familiei în exil. Iar în ciuda neajunsurilor, a spus într-unul din rarele sale interviuri, că s-a considerat întotdeauna o femeie fericită.
Iată ce povestea Regele Mihai: „Când aveam dificultăţi, asta se întâmpla des, ne adunam toţi şi Regina ne spunea să stăm liniştiţi un moment şi să ne gândim Sus, poate ne vine de acolo o inspiraţie; şi de multe ori inspiraţia chiar venea. Din multe impasuri aşteptând un gând de deasupra noastră. Tăcerea omului în faţa lui Dumnezeu este ascultată şi luată în serios".
Prima primire de care Regina Ana a avut parte în România, în decembrie 1990, nu a fost una de bun venit. Ţara de poveste a soţului ei nu era încă accesibilă. Întâlnirea pe care Ana o aşteptase 40 de ani a eşuat. Regimul Iliescu-Roman se temea atât de tare de Regele Mihai încât nu i-a permis nici să se închine la mormintele strămoşilor săi de la Curtea de Argeş. Familia regală a fost întoarsă din drum pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi escortată cu brutalitate spre Otopeni.
Regina Ana s-a aflat însă alături de Regele Mihai şi de Paşte, în aprilie 1992, când după adoptarea Constituţiei republicane din 1991, liderii de la Bucureşti au acceptat ca familia regală să vină în ţară. Bucuria spontană care a adunat sute de mii de oameni în preajma regelui şi la mănăstirea Putna şi Bucureşti rămâne un eveniment memorabil în întreaga istorie postdecembristă a României.
A fost începutul sutelor de călătorii pe care regina Ana le-a făcut apoi în toate colţurile României încurajând meritele şi respectul pentru vechile valori româneşti.
Întotdeauna sinceră şi naturală, regina Ana a împrăştiat în jur nobleţe. A trecut zâmbind peste dificultăţi şi i-a cucerit inclusiv pe cei care au ignorat-o sau au vorbit-o de rău la un moment dat.
