Pe aceeași temă
Autoritatile de la Budapesta l-au convocat, vineri, la Ministerul de Externe pe atasatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Andre Goodfriend, pe fondul informatiilor privind presupuse presiuni in cazul unei investigatii care vizeaza companii americane din Ungaria. Reactia Washingtonului a fost transpusa in interzicerea accesului pe teritoriul SUA pentru sefi ai agentiilor de verificare maghiare, invocand suspiciuni de coruptie, potrivit Romania Libera.
Partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, a anunţat că tentativele de exercitare de presiuni asupra autorităţilor ungare sunt inadmisibile. "Grupul parlamentar Fidesz se aşteaptă ca autorităţile ungare să continue în mod obiectiv verificările în toate cazurile, inclusiv în privinţa problemelor fiscale semnalate la organizaţii afiliate Statelor Unite", potrivit unui comunicat oficial.
Ambasada americană a comunicat că "anumite persoane fizice din Ungaria" nu pot pătrunde pe teritoriul american pentru că există "informaţii credibile că ar fi obţinut beneficii din acte de corupţie".
În acest context, Judit Fulop, purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe, a cerut Statelor Unite să ofere toate informaţiile necesare privind presupusele cazuri de corupţie.
La începutul lunii octombrie, Budapesta a reacţionat la criticile formulate de Victoria Nuland, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice, dând asigurări că Budapesta respectă libertăţile şi restul valorilor democratice. Ungaria a făcut eforturi intense pentru libertate şi pentru înlocuirea dictaturii cu democraţia, a afirmat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, reacţionând la declaraţiile Victoriei Nuland.