Relu Fenechiu: CFR Marfă ar putea să nu se mai privatizeze, acum că face și profit

F.m. | 24.09.2013

Pe aceeași temă

Compania de transport feroviar de marfă deținută de statul român, al cărei proces de privatizare se află pe ultima sută de metri, ar putea să rămână în ograda statului, susține fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, condamnat cu drept la recurs la cinci ani de închisoare cu executare.

 

 

În iulie şi august CFR Marfă a făcut profit, circa 15 milioane de lei în fiecare lună, iar în septembrie va fi chiar mai mult. Este vorba de profit operaţional, nu net, dar gândiţi-vă ce înseamnă asta pentru o companie care pierdea constant, de ani de zile”, arată Fenechiu fără a preciza de unde are informaţiile. Întrebat fiind despre anomalia de la CFR Marfă, unde cumpărătorul Gruia Stoica mai are doar o lună pentru a aduce cele 202 milioane de euro pentru companie, dar nici măcar nu a notificat tranzacţia la Concurenţă, fostul ministru a precizat că „nu e obligatoriu să notifice, poate da banii înainte şi aşteapta să vadă dacă primeşte avizul după”, citează Economica.net.

Dacă pică această privatizare, atunci procedurile se pot relua. Sau se poate decide că CFR Marfă nu se mai privatizează acum, că face şi profit”, a declarat vicepreședintele PNL.


Cititi si:

- Procesul de avizare a privatizarii CFR Marfa poate dura pana la 5 luni. Gruia Stoica are la dispozitie doar 6 saptamani sa vireze banii in contul statului

- Monica Macovei: Manescu sta in vitrina, iar Fenechiu conduce Transporturile




Grup Feroviar Român (GFR) a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Sursa: b1.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22