Pe aceeași temă
Curtea de Apel Bucureşti va analiza joi recursurile formulate de 11 traderi, 2 sindicate şi Termoelectrica privind decizia fostului administrator judiciar al Hidroelectrica de a nu recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei. O hotărâre favorabilă acestora va duce la reintrarea companiei în insolvenţă, informeaza Mediafax.
"«Băieţii deştepţi» forţează astăzi la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica. Ei au făcut recurs la măsura administratorului judiciar de a nu le recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei, reprezentând daune pentru denunţarea contractelor cu Hidroelectrica. Dacă se admite doar unul din cele 14 recursuri Hidroelectrica va intra din nou în insolvenţă", a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica.
El a adăugat că Hidroelectrica va fi listată la bursă pe 30 iunie, prin vânzarea a 15% din acţiuni.
Hidroelectrica a fost în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate "băieţii deştepţi" din energie.
CITITI SI: Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica, este URMARIT PENAL
Compania are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.
CITITI SI: HotNews: Cum ar fi vrut Hidroelectrica sa incheie un contract cu un nou "baiat destept