Pe aceeași temă
Reprezentanţa permanentă a Moscovei la NATO a anunţat , într-un mesaj postat pe Twitter, ca Rusia va lua măsuri în vederea "asigurării securităţii" sale în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică va decide consolidarea prezenţei militare în statele din estul Europei, relatează postul de radio RFE/RL. Avertismentul intervine după ce secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat, într-un interviu pentru cotidianul The Guardian, că Alianţa Nord-Atlantică are în vedere amplasarea de forţe militare în noi baze din estul Europei, ca răspuns la criza din Ucraina, în încercarea de a descuraja agresivitatea Rusiei, relateaza Mediafax.
Reprezentanţa permanentă a Moscovei la NATO a precizat că reacţiei Rusiei ar avea în vedere "asigurarea securităţii sale".
Rasmussen a afirmat că NATO are în vedere un sistem de rotaţie a trupelor, cu o "foarte mare frecvenţă", astfel încât "orice potenţial agresor" să ştie că un atac asupra unei ţări membre ar reprezenta un atac asupra întregii Alianţei Nord-Atlantice.
Polonia şi cele trei state baltice s-au pronunţat în favoarea consolidării prezenţei NATO în regiune în urma crizei din Ucraina şi a anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.