Republica Moldova: Nicolae Timofti reia consultările pentru identificarea unui candidat la funcţia de prim-ministru

Fara Autor | 07.05.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, reia în această săptămână consultările cu grupurile parlamentare în vederea identificării unui candidat la funcţia de prim-ministru, în contextul unei situaţii politice tot mai dificile la Chişinău.

 

Săptămâna trecută Nicolae Timofti a discutat despre posibilitatea reluării consultărilor cu liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, şi al Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu. Timofti i-a anunţat că săptămâna aceasta va iniţia consultări cu toate grupurile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Ambii politicieni s-au pronunţat pentru reluarea consultărilor şi formarea unei majorităţi parlamentare, iar Vlad Filat a anunţat că formaţiunea sa va propune un candidat pentru funcţia de premier.

Aceste discuţii însă au avut loc înainte ca deputaţii PLDM şi comunişti să voteze împreună mai multe legi controversate, printre care modificarea sistemului electoral şi majorarea pragului de electoral pentru accedere în parlament de la 4% la 6%, trecerea Centrului Anticorupţie din nou în subordinea guvernului, abrogarea hotărârii privind numirea procurorului general, etc. PDM a criticat dur acest vot şi a vorbit despre crearea unei noi coaliţii, între PLDM şi comunişti, iar legile respective au fost dur criticate de reprezentanţi ai UE şi ai Consiliului Europei, în special una care prevede că parlamentul poate demite judecătorii Curţii Constituţionale.

În situaţia actuală, unii analişti de la Chişinău susţin că o nouă coaliţie dintre partidele care au format anterior Alianţa pentru Integrare Europeană este aproape imposibilă, iar riscul alegerilor anticipate, practic inevitabil.

Între timp, Republica Moldova este condusă de un guvern provizoriu, care a fost demis la 5, iar parlamentul nu are preşedinte, existând şi suspiciuni în privinţa legalităţii funcţionării acestui organ. Preşedintele Nicolae Timofti are atribuţii scăzute, iar unicul lucru pe care i-l permite Constituţia în situaţia creată este să consulte grupurile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru care să formeze noul guvern, iar în cazul în care acesta nu va fi susţinut de parlament, să dizolve legislativul şi să anunţe alegeri anticipate.

Timofti l-a desemnat anterior pe fostul premier Vlad Filat să formeze un nou guvern, dar Curtea Constituţională a invalidat decretul, pe motiv că guvernul Filat a fost demis pentru suspiciuni de corupţie şi abuz de putere. Ulterior, deputaţii PLDM împreună cu comuniştii l-au demis pe Marian Lupu din funcţia de preşedinte al parlamentului.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22