Republicanii critică discursul lui Barack Obama despre Al-Qaida şi Guantanamo

Fara Autor | 24.05.2013

Pe aceeași temă

Republicani din Congresul american au reacţionat puternic, joi, la anunţurile preşedintelui Barack Obama cu privire la strategia americană de luptă împotriva terorismului şi faţă de decizia sa de a relansa o încercare de închidere a centrului militar de detenţie de la Guantanamo Bay.

 "Ne aflăm în continuare într-un lung şi dificil conflict împotriva Al-Qaida", a declarat senatorul republican John McCain într-o conferinţă de presă, apreciind că afirmaţiile lui Barack Obama relevă "un grad de nerealism incredibil".

"Al-Qaida se dezvoltă peste tot în Orientul Mijlociu, din Mali şi până în Yemen", a subliniat el, criticând o parte a discursului în care Obama a anunţat că nivelul riscului terorist a scăzut în Statele Unite.

Evocând atacul comis împotriva misiunii diplomatice americane din Benghazi (Libia) de militanţi islamişti şi atentatul din Boston, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Camerei Reprezentanţilor Ed Royce a apreciat că "preşedintele continuă să subestimeze grava ameninţare pe care Al-Qaida şi teroriştii afiliaţi o reprezintă".

 "Nu este momentul abandonării eforturilor importante pe care le depunem în vederea asigurării securităţii americanilor", a declarat republicanul.

Anunţarea unor măsuri noi, într-o încercare de transfer către ţara de origine a anumior deţinuţi de la centrul militar de detenţie de la Guantanamo, a fost, de asemenea, criticată de către republicani.

John McCain, care este de acord cu închiderea centrului, a denunţat absenţa unui "plan coerent" al administraţiei.

Colegul său Saxby Chambliss, din cadrul Comisiei pentru Informaţii, se opune în continuare eliberării de deţinuţi, calificându-i pe cei 166 care se află la Guantanamo drept "criminali".

Obama a anunţat că va anula moratoriul asupra transferului de deţinuţi, "caz cu caz".

Membrii Camerei au introdus în lege, încă din 2010, interdicţia de facto a oricărui transfer de deţinuţi de la Guantanamo pe teritoriul american. Întoarcerea lor în ţara de origine este supusă unor condiţii foarte stricte, fiind necesar ca ţara care îi găzduieşte să fie capabilă să deţină controlul asupra fostului deţinut şi să îl împiedice să se angajeze în activităţi teroriste.

"Oare, Yemenul a arătat că este mai capabil să supravegheze aceşti indivizi? Absolut deloc. Dacă transferăm aceşti indivizi în Yemen, ar fi ca şi cum i-am elibera", a declarat Chambliss.

sursa: mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22