Restricțiile au intrat în vigoare. Noile măsuri anti-COVID care se aplică începând de luni

Redactia | 25.10.2021

Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre de guvern săptămâna trecută au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 0:00.

Pe aceeași temă

Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre de guvern săptămâna trecută au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 0:00. Astfel, obligativitatea prezentării certificatului verde se extinde pentru o serie de activități, inclusiv pentru intrarea în magazine neesențiale, purtarea măștii de protecție este obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, evenimentele private sunt interzise și se reintroduce carantina de noapte la nivel național.

Înăsprirea măsurilor anti-COVID este motivată de recordurile negative pe care România le-a înregistrat în valul patru al pandemiei și care au adus sistemul medical în pragul colapsului din cauza numărului mare de cazuri severe. Măsurile se aplică pentru cel puțin 30 de zile.

Citiți și: Arafat spune că valul patru al pandemiei ar putea dura până la finalul lui noiembrie

Certificatul verde este un document care dovedește că am trecut prin boală în ultimele 180 de zile, că ne-am vaccinat sau că avem un test COVID negativ efectuat de o instituție autorizată. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita astfel accesul. Certificatul poate fi descărcat de la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Unde este necesar certificatul verde

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale - alimentare sau farmacii - va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde numai dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.

Citiți și: De ce nu se cere certificat verde în biserică. Arafat: Activitatea religioasă s-a considerat esențială, ca mersul la alimentară

În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire („vizitatori”). Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.

Există și o excepție notabilă: accesul în sediile tribunalelor și parchetelor NU se face în baza certificatului verde deoarece noile restricții stabilite de autorități nu vizează activitatea acestora, a anunțat, duminică, Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile.

Și la piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde.

Documentul este solicitat și în instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, fie că își desfășoară activitatea în spații închise sau deschise.

De asemenea, în restaurante, cafenele, cofetării, unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate este necesar pentru acces certificatul verde.

Masca de protecție, obligatorie peste tot

Masca de protecţie - purtată astfel încât să acopere nasul și gura - redevine obligatorie peste tot în țară, în toate spaţiile publice, indiferent dacă sunt închise sau deschise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Această măsură are și excepții, care îi privesc pe copiii mici, preoți sau cei care fac sport:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Carantină de noapte între orele 22:00 și 5:00

Circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă cu anumite excepţii (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pentru care este nevoie de completarea unei declarații pe proprie răspundere.

Cei care circulă după ora 22:00 trebuie să poată prezenta certificatul verde (pe hârtie sau format electronic).

Toți agenţii economici (magazine, restaurante, săli de fitness etc) trebuie să închidă la ora 21:00.

Ce activități se interzic

Barurile, cluburile şi discotecile se închid.

Sunt interzise evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), concertele şi spectacolele cu public, precum și accesul spectatorilor la competiţiile sportive.

Activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă rămân deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.

Vacanță de două săptămâni pentru elevi

De luni, elevii din grădiniţele şi şcolile de stat intră în vacanţă pentru două săptămâni şi se suspendă activitatea afterschool-urilor. Doar creșele rămân deschise.

Articolul din hotărârea CNSU care viza suspendarea activităţii cu prezenţă fizică în grădiniţele şi şcolile private nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern ulterioară, astfel că acestea pot primi, teoretic, luni, elevii la cursuri. Guvernul se reuneşte însă, luni, la ora 11:00, pentru a repara această „scăpare”, astfel că de marți și școlile private vor putea avea activitatea suspendată, a precizat duminică seara, la Digi24, ministrul interimar al finanţelor, Dan Vîlceanu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22