Reuniunea Consiliului Europei: un nou referendum la Dublin, piedici la cehi şi polonezi

Bernard Noghiu | 18.06.2009

Pe aceeași temă

În zilele de 18 şi 19 iunie are loc la Bruxelles reuniunea Consiliului Europei. Şefi de stat şi şefi ai guvernelor celor 27 de state discută probleme stringente ale Uniunii Europei. Cap de afiş este Tratatul de la Lisabona.

Tratatul are scopul de a întări Uniunea şi de a facilita apropierea dintre „vechea Europă“ şi „noua Europă“. Pentru ca acest Tratat să devină operaţional are nevoie de ratificarea din partea tuturor statelor membre. Deocamdată, însă, prin „nu“-ul irlandez din 12 iunie 2008 şi prin atitudinea eurospcepticilor din celelalte state, printre care se află preşdintele Cehiei, ţară care se află la preşedinţia Uniunii, dar şi conservatorii britanici, Tratatul nu poate intra în vigoare.

Această reuniune este comparată de analişti cu o acrobaţie, întrucât are ca scop convingerea tuturor statelor să ratifice acest Tratat care, pe viitor, va cimenta Uniunea.

Un fapt important este şi influenţa Cehiei, al cărui preşedinte eurosceptic refuză semnarea Tratatului, după ce guvernul l-a ratificat.

Cu toate acestea, cei care sunt favorabili Tratatului de la Lisabona speră că acesta va intra în vigoare până la sfârşitului anului curent. Un motiv de speranţă îl oferă şi un recent sondaj irlandez care pare să arate că populaţia va vota pentru Tratat.

Cele mai importante motive de îngrijorare vin din partea Cehiei şi a Marii Britanii. Un „nu“ britanic ar fi un semnal extrem de grav, iar Tratatul nu ar putea supravieţui.

Cert este că, deocamdată, Tratatul rămâne suspendat până la semnătura preşedintelui ceh şi a celui polonez (un alt eurosceptic) şi până când Curtea Constituţională a Germaniei va da undă verde, în situaţia în care Irlanda, prin referendumul pe care îl va organiza, va vota favorabil, iar Marea Britanie va ratifica şi ea Tratatul.

Având această perspectivă asupra tabloului general, dacă se va întârzia procesul foarte mult, soarta Tratatului poate fi aceea a neaplicării sale.

Dublinul speră un protocol prin care să obţină garanţii care să convingă populaţia să voteze favorabil, urmând ca să se găsească forma juridică în care vor fi prezentate. Dublinul doreşte ca acest protocol să fie anexat Tratatului.

Cu toate aceste mari probleme pe care le are pe agendă actuala reuniune, membrii Uniunii speră la o clarificare a situaţie create şi grăbirea aplicării Tratatului, fiind convinşi că se vor găsi soluţii pentru a depăşi acest impas în care se află Uniunea lărgită.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22