Reuters: COMISIA EUROPEANA ar putea fi deranjata de sporirea IMUNITATII parlamentare in Romania

Fara Autor | 23.01.2013

Pe aceeași temă

Membrii Parlamentului român au votat, cu o majoritate covârşitoare, să îşi sporească imunitatea în faţa unor posibile urmăriri penale, o măsură care ar putea supăra Comisia Europeană, deja exasperată de eforturile ezitante ale României în combaterea corupţiei, scrie Reuters, preluat de Romania Libera.

Deputaţii au adoptat, marţi, o serie de modificări legate de statutul parlamentarilor, modificări prin care, pe de-o parte, li se reduc alocaţiile pentru cazare şi transport, iar, pe de altă parte, îngreunează investigaţiile procurorilor în cazurile de conflicte de interese, explică agenţia de presă.

 

Sergiu Miscoiu, analist al Centrului de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale a declarat pentru Reuters că aceste schimbări vor avea o mare greutate în faţa Comisiei Europene şi că ele vor determina o amânare îndelungată a aderării României la spaţiul Schengen

România deja se află sub o atentă supraveghere a Uniunii Europene, atrage atenţia Reuters, după criza politică din vara anului 2012, când liderii europeni şi-au exprimat îngrijorarea faţă de încercarea alianţei politice de stânga să îl demită pe preşedintele ţării, Traian Băsescu.

Procurorii vor avea de acum nevoie de aprobare parlamentară pentru a putea iniţia urmărirea penală a unui senator sau deputat.

"Acest lucru înseamnă ca acele solicitări ale procurorilor de iniţiere a procedurii de urmărire penală care vor fi respinse, nu vor mai vedea vreodata lumina zilei. Este posibil ca procesul să rămână blocat la nivelul comisiilor parlamentare", a explicat Laura Ştefan, specialistă în probleme legale în cadrul organizaţiei Expert Forum.

O altă modificare aprobată, continuă Reuters, slăbeşte puterea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), o instituţie înfiinţată de România după întrarea în 2007 în Uniunea Europeană, menită să investigheze posibilele conflicte de interese ale politicienilor.

Senatorii şi deputaţii care nu reuşesc să aducă probele necesare care să dezmintă un conflict de interese în faţa ANI, îşi pierdea scaunul în Parlament. Acum, însă, senatorii şi deputaţii îşi păstrează mandatul până când o instanţă nu dă un verdict în cazul lor, verdic care ar putea să fie dat chiar şi după câţiva ani.

Sursa: Romania Libera

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22