Pe aceeași temă
Aproape 100.000 de romani au iesit in strada, strigand “Coruptia ucide!”, in cele doua saptamani de cand s-a descoperit ca acel club nu avea autorizatie anti-incendiu. Tinta protestelor era imoralitatea ce submineaza administratia publica si serviciile de baza, transmite Reuters, conform Hotnews.
Multi protestatari considera mortile din Colectiv o dovada a modului in care coruptia si lacomia pot duce la uciderea unor oameni, scrie Reuters.
Potrivit sursei citate, investigatiile DNA au aratat cat de adanc este inradacinata coruptia, de la conflicte de interese si abuzul de putere, pana la frauda si acordarea de contracte publice in schimul mitelor. “Coruptia seaca resursele statului si le directioneaza catre un strat de persoane privilegiate, in detrimentul majoritatii populatiei”, a declarat Laura Codruta Kovesi pentru Reuters. Potrivit sefului DNA, astfel se "distorsioneaza competitia corecta, atat in afaceri cat si in sectorul public. De aceea, angajarea in sectorul de stat …. este bazata pe relatii si bani, investitorii cu proiecte serioase sunt descurajati, si efectele sunt vizibile in calitatea serviciilor publice si in infrastructura".
Printre demonstranti, sunt tineri educati, activi pe retelele de socializare si din ce in ce mai furiosi pe politicieni. Totusi, multi raman pesimisti in privinta sanselor reale de reforma, odata ce tulburarile de dupa incendiul din Colectiv se sting. Protestele au fost printre cele mai mari din ultimii ani, dar totusi mici pentru o tara cu aproape 20 de milioane de locuitori, comenteaza Reuters.
Protestele, ce au durat o saptamana, au dus la demisia guvernului, dar nu s-au obtinut raspunsuri la multe intrebari privind esecul masurilor de siguranta si securitate, noteaza Reuters.
Sursa citata aminteste ca procurorii investigheaza unii dintre cei mai puternici oameni din Romania, inclusiv pe Ponta, care este cercetat pentru fals, spalare de bani si complicitate la evaziune fiscala, acuzatii pe care le respinge. Acestia investigheaza si institutii si companii, dezvaluind coruptia din guvern, Sanatate, Educatie si din sistemul judiciar.
Reuters mentioneaza si cazul mediatizat al fostului vicepremier Gabriel Oprea, suspectat de folosirea fara drept de coloana oficial, in contextul in care un politist ce il insotea a murit.
Numarul condamnarilor obtinute de DNA a crescut an de an
In primele zece luni din 2015, DNA a trimis in judecata peste 900 de persoane, inclusiv parlamentari, primari si ministri, avand o rata de condamnari de 90% si obtinand anul trecut un numar record de 1.138 de condamnari. Romanii au cu mult mai multa incredere in DNA decat in guvern sau parlament, arata sondajele de opinie.
Popularitatea DNA a ajutat la cresterea numarului de sesizari, punctul de pornire pentru cele mai multe investigatii DNA, scrie Reuters.“Coruptia a devenit una dintre temele principale in societatea romaneasca. Faptul ca am inceput sa avem un grad ridicat de intoleranta fata de coruptie este partial datorat activitatii procurorilor anticoruptie”, a spus Kovesi.