Pe aceeași temă
Sub guvernarea sa, România a reuşit să revină pe creştere economică, după o contracţie de 8,3% în decurs de doi ani şi îşi va putea stabiliza bugetul în urma unui împrumut de la FMI de 5 miliarde de euro, scrie Reuters.
Boc a îngheţat pensiile, a tăiat cu 25% salariile din sectorul public, a crescut TVA cu 5% şi şi-a propus atingerea unei ţinte de deficit bugetar sub 3% pentru 2012, ceea ce a dus la o scădere masivă a cotei sale de popularitate.
Însă un prim obstacol a fost întâmpinat în iunie, când deficitul a sărit cu 50% faţă de luna precedentă, la 2,1% din PIB, punând sub semnul întrebării ţinta de deficit stabilită pentru acest an, de 4,4%, ceea ce ar putea determina FMI să ceară o nouă serie de măsuri de austeritate.
Reuters plasează aceste evoluţii în contextul alegerilor locale şi generale care vor avea loc anul următor, dar, conform unor analişti politici, relaţia strânsă a premierului Boc cu preşedintele Băsescu, aplicarea unei reforme solide şi legăturile slabe dintre partidele opoziţiei i-ar putea permite să rămână la putere chiar dacă nu câştigă alegerile generale de anul viitor, mai notează Reuters.