Pe aceeași temă
Dorna Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, s-a autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, acuzând postul public de televiziune că a încălcat atât ”legile bunului simț” cât și legislația audiovizualului.
Dorina Rusu susține că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, a luat în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar a instigat la nerespectarea lor.
Potrivit paginademedia.ro, TVR a intrat în acest an în Top 5 al celor mai urmărite televiziuni cu programul de revelion, fiind urmărită de peste 500 de mii de persoane, cu un rating de 2,9%.
Programele difuzate de Revelion de televiziunea publică:
Comunicatul integral:
”În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului.
M-am autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, care va fi analizată într-o sedinţă a CNA.
Emisiunile de divertisment trebuie să respecte legislaţia la fel ca toate celelalte, iar în emisiunea de la TVR nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor.
Într-o perioadă atât de complicată cum este cea generată de pandemie, televiziunile şi posturile de radio trebuie să-şi înţeleagă nu numai libertăţile, ci şi responsabilităţile, iar televiziunea publică este cu atât mai datoare la responsabilitate cu cât este finanţată din bani publici. Dar acesta a fost încă unul dintre momentele deloc rare, din păcate, în care TVR şi-a abandonat misiunea publică.”
Și actrița independentă Nuami Dinescu a criticat decizia TVR de a da revelionul pe mâna unor neprofesioniști.
„Într-un an în care artiștii, actorii, regizorii, scenariștii, in mod deosebit, au șomat pur și simplu un an, sa dai programul de Revelion, de la ora 23 pe mana unor oameni lipsiti de profesionalism, de umor, de talent, de emoție, care au promovat prostul gust, vulgaritatea, mârlănia mitocănia, lipsa, de respect, lipsa de emoție mi se pare absolut de neînțeles. Știu mulți actori extrem de talentati, foarte tineri, actori care umplu săli, la spectacolele cărora nu găseai bilete, da exista, și dacă ma întrebați, umplu pagina cu numele lor. Sunt minunati și muncesc pina își șlefuiesc partiturile. Am văzut o parte din programul cu garcea &stuff și-mi se pare un regres incredibil. Cind toată lumea cauta sa se perfecționeze, cauta sublimul în arta de a bucura oamenii, în anul 2020 noi punem la Televiziunea Națională, înainte de miezul nopții, o lalaiala a unei găști care petrece intr-un pub (...) mi se pare rușinos sa nu realizezi, sau sa nu ți pese, că tu, ca post national de televiziune ai alt obiectiv. Nu facem rating cu orice preț, parca asa era nu? (...) E inadmisibil sa lași grosolania sa se manifeste în toată splendoarea ei pe postul național. Vrei sa l critici pe Johannis, care e, totuși, președintele statului roman, e ok, abia aștept sa radem, dar fii inteligent, fii " profesionist, ce mama dracului!" De costuri nu mai vorbesc. Sincer, e timpul sa se schimbe lucrurile și acolo”, spune Nuami Dinescu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Comentarii 11
Cetățean responsabil - 01-06-2021
Publicul!!???? Publicul este același, este cel care se uită și la tâmpenia „Las Fierbinți” pentru a-și mai spăla creierul. Din punct de vedere deontologic GDS, respectiv redacția Revistei 22, ar trebui să prezentați și opiniile protagoniștilor care au realizat și participat la „Revelionul rușinii”. Nu-i nimic, publicul voitor se poate documenta pe internet. Eu v-am spus ca să se știe că există reacții și replici la ce publicați voi. Și vă rog fără cenzură.
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-05-2021
Si, daca este sa judecam prestatiile TV exclusiv dupa rating ...vorba unu regizo rus : " dati o felatie in direct daca vreti rating maxim ". Iar noi curand pe acolo vom ajunge ... Entertainmentul romanesc se datoreaza in principal dansului din buric si chilotilor cu greu ascunsi.
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-05-2021
Marea deziluzie este Bitman ...dar il inteleg. I se rupe lui de consecintele sanitare ale pandemiei ...lui ii arde de incasarile anulate in calitatea lui de cantaret ( artist ? ). Dar deh, ne amabalam interesele individuale in principii generale - tehnica des folosita.
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-04-2021
De cum l-am vazut pe pitigoiul ala chel, cu " umorul " lui de imbecil ...mi-am spus ca TVR1 a ajuns rau de tot. In plus, de ani de zile, ceea ce se numeste " entertainment " destinat noua, consta in a fi spectatori la distractia lor. Iar eu, ca spectator tv ...ma uit asa, ca prostu, ce bine o duc ei.
RăspundeCetățean responsabil - 01-04-2021
Lui Nuami Dinescu după postarea făcută pe pagina sa de Facebook, ar trebui ca, Mihai Napu să-i aline suferința cu melodia „Eroina ești tu”.
RăspundeCetățean responsabil - 01-04-2021
Da, actrița independentă Nuami Dinescu a pus punctul pe i (i este buba ce vă doare, luarea peste picior a locatarului Cotroceniului). Sincer mie mi-a plăcut „discursul de Anul Nou al Președintelui”, căci de o vreme președinții României au devenit atât de comozi încât nu ne mai onorează cu prezența la postul național și public de televiziune, în noaptea de Anul Nou, cu un tradițional mesaj. Cezarul și-a luat partea lui. Eu sunt publicul și dacă apreciez emisiunea din noaptea revelionului 2021, Doamna de la CNA poate să-și bage unde vrea autosesizarea. Când TVR - POSTUL PUBLIC difuzează conferințe de presă, discursuri în care se vede fără echivoc că Iohannis încalcă Constituția, atunci slugarnica Doamnă de la CNA de ce nu se autosesizează? Ca TVR să nu mai difuzeze apariții ale președintelui, apariții care dăunează grav sănătății politice a României.
Răspundenick - 01-03-2021
Aceasta este Televiziunea Nationala a poporului majoritar,acesta este poporul si acesta este nivelul lui cultural!Majoritatea nu o reprezinta cei cu studii dar cu bun simt ar fi mare nevoie.
RăspundeCarmen Helena Anca Dumitrescu - 01-03-2021
De ce este grotesc doar că se amintește de IOHANIS și gâsca?Că se spune adevărul
RăspundeCiugulin Adrian - 01-03-2021
Ar fi timpul ca după 30 de ani de mizerie morală să revină bunul simț.
RăspundeEmil - 01-02-2021
Toata natia romana este o bascalie de nedescris.
RăspundeIleana - 01-02-2021
Exact asta am remarcat si eu si m-a revoltat ca televiziunea platita din banii nostri is permite sa-si bata joc de noi. Daca ar fi la concurenta cu celelalte si-ar da osteneala sa produca emisiuni de calitate . Asa banii vin oricum si-si invita prietenii iar ceea ce vedem este incalificabil.
Răspunde