Pe aceeași temă
Surse din coaliţia de guvernare spun că s-ar fi ajuns la un acord, astfel încât de la 1 ianuarie 2023, să fie un preț fix pentru energie. Potrivit acestor surse, Guvernul ar urma să stabilească un preţ fix de 68 sau 80 de bani pe kilowatt, pentru consumatorii casnici.
Însă aceste tarife vor fi influenţate în continuare de limita de consum: 68 de bani vor plăti cei ce consumă până în 100 de kWh pe lună și 80 de bani pentru cei care nu depăşesc un consum de 255 kWh, lunar, potrivit antena3.ro. Pentru cei care depășesc plafonul, prețul ar urma să fie de 1 leu/KWh.
Școli, spitale, IMM, industria alimentară, industria farma, transport public, servicii publice: preț fix propus la 1 leu/kWh
Consumatorii industriali vor plăti și un preț fix de 1,3 lei/kWh.