Pe aceeași temă
Sute de revoluţionari din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale ţării protestează luni în faţa Guvernului, solicitând în principal aplicarea Legii 341/2004, dar având şi alte doleanţe legate în principal de creşterea nivelului de trai al populaţiei, informeaza AGERPRES.

Unul dintre protestatari a declarat că îşi doreşte, dincolo de respectarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, ca Guvernul să ia măsuri de ieftinire a vieţii în general, deoarece ritmul de creştere a preţurilor este mult mai mare decât majorarea pensiilor.
De asemenea, Turcu Gheorghe, de la Sindicatul Revoluţionarilor, a arătat că premierul Victor Ponta a preluat prin ordonanţa 84 din decembrie 2012 prevederi ale ordonanţei 283.
El a adăugat că în condiţiile în care revoluţionarii nu-l pot da în judecată pe primul-ministru în numele Asociaţiei, îl vor acţiona în instanţă în mod individual.
"Îl dăm individual în judecată. Va avea 17.000 de procese", a spus Gheorghe Turcu.
Liderii revoluţionarilor au mai precizat că până în prezent nu au primit nicio promisiune în vederea unei întâlniri cu reprezentanţii Guvernului.
Printre oraşele reprezentate la protest se numără Constanţa (cu aproximativ 80 de persoane), Timişoara, Reşiţa, Caransebeş, Piteşti, Braşov, Buzău.
Liderii protestatarilor au anunţat la portavoce principalele doleanţe şi i-au încurajat pe cei prezenţi să scandeze: "Demisia!", "Bulgaria!", "Grecia!".
De asemenea, pe pancartele celor prezenţi apar mesaje precum: "Aplicarea Legii 341/2004. Noi am luptat voi aţi profitat", "Respectarea idealurilor Decembrie '89!", "Ne vrem părinţii înapoi, nu au murit doar pentru voi. Păcat de sângele vărsat!".