Rezultatele alegerilor parlamentarelor, PUBLICATE în Monitorul Oficial. Urmează ca Traian Băsescu să convoace Parlamentul

Fara Autor | 14.12.2012

Pe aceeași temă

Rezultatele alegerilor parlamentare din 9 decembrie au fost publicate, vineri, în Monitorul Oficial, transmite Romania Libera.

Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că imediat ce va fi publicat în MO rezultatul alegerilor va convoca noul Parlament, precizând că trebuie să ţină cont de faptul că actualul Legislativ îşi încheie mandatul în 19 decembrie şi că urmează să decidă dacă va face convocarea pentru 19, la ora 13.00

 

Astfel, urmează ca preşedintele să convoace Parlamentul.

Biroul Electoral Central anunţă că a emis şi transmis, vineri, la Monitorul Oficial al României, spre publicare, procesele verbale privind rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 9 decembrie, relateaza Mediafax

"Biroul Electoral Central a emis şi transmis astăzi, 14 decembrie 2012, la Monitorul Oficial al României, spre publicare, Procesele Verbale privind rezultatele finale ale alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 9 decembrie 2012", se arată într-un comunicat remis vineri.

Preşedinţia informa, recent, că preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea premierului care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22