RFI Cătălin Ivan: E greu de gândit o alianţă PSD-UNPR-ALDE înainte de alegeri

Vlad Toma | 08.01.2016

Cătălin Ivan, europarlamentarul PSD, a declarat, într-un interviu pentru RFI, ca nu crede in formarea unei alianţe între PSD, UNPR şi ALDE inainte de alegeri. El susţine de asemenea că o alianţă PSD-PNL după alegerile parlamentare este imposibilă.

Pe aceeași temă

 

Conform sursei citate, Cătălin Ivan e de părere că o eventuală alianţă preelectorală între PSD, UNPR şi ALDE e greu de închipuit: "Realist vorbind, e greu de gândit o alianţă înainte de alegeri, o alianţă electorală cu ALDE, care atacă permanent PSD-ul, prin vocea lui Tăriceanu sau cu UNPR, care a lăsat PSD fără majoritate în Parlament, după demisia lui Victor Ponta. Nu ştiu dacă pesediştii vor trece foarte uşor peste trădarea lui Gabriel Oprea.

 

 Eu cred că e foarte important să mergem la vot, să convingem românii să ne voteze în număr cât mai mare şi apoi să vedem care sunt celelalte partide care vor intra în Parlament, pentru că într-o democraţie un partid este partid parlamentar doar dacă este votat de oameni şi obţine numărul suficient de voturi cât să intre în Parlament.

 

Altfel, să se lipească de unii sau de alţii, părerea mea este că a fost o practică nocivă şi pentru politica din România, dar şi pentru societate în general. Deci eu le doresc şi celor de la ALDE şi celor de la UNPR şi altor partide care mai sunt pe scena politică să candideze pe liste proprii, să-i convingă pe români, să intre în Parlament şi după aceea vom vedea ce majorităţi vom face".

 

Întrebat dacă vede posibilă o alianţă PNL-PSD, eurodeputatul a răspuns: "Scenariul lui Dan Mihalache? Acela că Dacian Cioloş şi Guvernul de tehnocraţi vor rămâne la guvernare şi după 2016, susţinuţi de PSD şi PNL? Este nu o utopie, este un vis fără nici o legătură cu realitatea. Este imposibil. Şi PSD şi PNL îşi doresc să aibă guvernarea din 2016, ca să poată să pună în practică ceea ce au în programul de guvernare (...). Eu cred că Dacian Cioloş va candida la alegerile parlamentare pe listele PNL-ului, dar este un pronostic personal, nu mă bazez pe nimic".

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22