RFI Dan Suciu (BNR): Stabilitatea financiară ar putea fi afectată de unele măsuri din Codul Fiscal

P.c. | 21.07.2015

Pe aceeași temă

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a Romaniei, a declarat, intr-un interviu pentru RFI, ca desi tema Codului Fiscal este una pragmatica discutiile aparute pe acest subiect au fost extrem de politizate. Suciu a facut apel la oamenii politicii sa nu opteze pentru decizii de scurtă durată, în detrimentul unor decizii care să permită Romaniei o dezvoltare şi o sustenabilitate de lungă durată

 

Dan Suciu crede că "se discută foarte politizat în jurul unei teme care e mult mai pragmatică. Consiliul Fiscal, instituţia abilitată să facă analize legate de politicile fiscale organizează o conferinţă, în care încearcă să pună pe masă încă o dată toate cifrele legate de sustenabilitatea Codului, de implicaţiile pe care le are o politică fiscală, bazată pe toate aceste date.

 

Am constatat şi noi cu surprindere că poziţia Consiliului Fiscal, repet, instituţia cea mai abilitată, însărcinată prin lege să facă comentarii legate de sustenabilitatea politicilor fiscale şi bugetare, poziţia aceasta a fost ignorată complet în tot timpul dezbaterilor. S-a spus că acest Cod Fiscal a stat în dezbatere publică vreo nu ştiu câte luni. Da, de acord, a stat, dar poziţia Consiliului Fiscal, deşi a fost publicată pe site şi preluată uşor de presă, a fost aproape ignorată de factorii de decizie. Mai mult, nici măcar nu au fost invitaţi la o discuţie în Parlamentul României, deşi am văzut cum a avut loc votul şi cât entuziasm a stârnit".

 

CITITI SI: Eugen Teodorovici: Parlamentul va adopta Codul Fiscal in aceeasi forma. Aplicarea unor masuri poate fi devansata. TVA de 19% va fi aplicata cel tarziu de la 1 ianuarie

 

Purtătorul de cuvânt al BNR atrage atenţia asupra costurilor de finanţare: "Constatăm că există implicaţii legate de costurile de finanţare. Îndatorarea României este până la urmă un subiect care ne interesează, de vreme ce noi gestionăm sau la Banca Naţională se gestionează, se administrează contul datoriei externe şi din această perspectivă constatăm anumite semnale, care pot duce la creşterea îndatorării".

 

Dan Suciu speră ca autorităţile să nu opteze pentru măsuri de scurtă durată: "Am văzut în ultima perioadă o reducere a TVA-ului la alimente şi multă lume ignoră acest lucru şi multă lume nu mai ţine cont de această reducere, care înseamnă în fond o relaxare fiscală foarte importantă. Această relaxare fiscală a fost posibilă tocmai pentru că în ultimii cinci ani s-au făcut paşi foarte importanţi în câştigarea echilibrelor macro-economice (...). Trebuie să avem grijă ca deciziile să se cadreze bine, aşa încât să nu optăm pentru decizii de scurtă durată, în detrimentul unor decizii care să ne permită o dezvoltare şi o sustenabilitate de lungă durată".

 

Întrebat dacă acest echilibru riscă să fie afectat de unele măsuri din noul Cod Fiscal, Dan Suciu a răspuns: "Da, există acest risc, din perspectiva pe care o spunem noi, a stabilităţii financiare".

 

Suciu a mai spus ca ar trebui evitata o crestere a indatorarii Romaniei: " O îndatorare a României şi asta ne preocupă, nu vorbesc de o îndatorare nesusţinută, cum este în cazul Greciei, dar o creştere a datoriei României nu este un eveniment fericit. Datoriile se plătesc, datoriile devin tot mai scumpe, atunci când politicile fiscal-bugetar sunt mai dezechilibrate. O dublare sau o triplare a datoriei publice aproape instantanee, adică de la un an la altul, pentru că asta înseamnă instantaneu la nivelul politicilor bugetare-fiscale se plăteşte, nu e deloc bine văzută de pieţe şi atunci sigur, banii aceia trebuie luaţi din pieţe şi se vor lua mai scump", spune purtătorul de cuvânt al BNR.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22