RFI Daniel Dăianu (BNR): Măsurile noului Guvern vor complica bugetul pe 2017

Vlad Toma | 09.01.2017

Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat astazi, intr-un interviu pentru RFI, ca actualului Guvern ii va fi destul de greu sa construiasca bugetul pe 2017, ținând cont de masurile fiscale anuntate.

Pe aceeași temă

 

Dăianu a declarat, in interviul pentru RFI, că "măsurile anunţate n-au cum să nu complice construcţia bugetului... este dificil să îngrămădeşti toate aceste măsuri într-o cămaşă care a devenit mai de forţă în anul care s-a scurs, pentru că după multe estimări, vom avea unul dintre nivelurile cele mai scăzute de venituri fiscale ca procent în PIB, chiar sub 27%, este foarte puţin, în jur de 26% şi asta în condiţiile în care economia a turat şi după aprecierile noastre, dar nu numai ale experţilor Băncii Naţionale, peste ceea ce noi numim o creştere potenţială, o creştere robustă, care să nu creeze probleme din punct de vedere al echilibrelor macroeconomice, din punct de vedere al echilibrelor externe."

 

Dăianu a mai afirmat ca BNR estimeaza o crestere în 2016 de 4,7%-4,8%, "cu o încetinire vizibilă în ultima parte a anului şi cu o evoluţie care este de salutat, tot în ultima parte a anului, a deficitului de cont curent".

 

Cititi interviul integral pe RFI.ro

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22