RFI Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Exploatarea pădurilor sub zece hectare fără amenajament silvic nu aduce atingere siguranţei naţionale. Vom înăspri foarte mult controalele silvic

P.c. | 21.05.2015

Pe aceeași temă

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a comentat, într-un interviu pentru RFI, intenţia PNL de a depune un proiect de modificare a legii siguranţei naţionale, care să prevadă ca defrişările ilegale de păduri şi exploatarea fără amenajamente silvice să fie considerate atentat la siguranţa naţională. Gavrilescu a spus ca exploatarea pădurilor sub zece hectare fără amenajament silvic nu aduce atingere siguranţei naţionale.

 

Graţiela Gavrilescu considera ca "orice iniţiativă parlamentară este liberă, conform Constituţiei, orice parlamentar poate să vină şi să depună o iniţiativă legislativă, ea conform Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a Senatului intră în discuţii şi în dezbatere la comisiile reunite sau comisiile de specialitate şi în funcţie de ceea ce vor hotărî parlamentarii vizavi de acea iniţiativă, Executivul se va conforma. Dar eu vreau să vă spun un amănunt şi este important pentru toţi românii să afle lucrul acesta. Nu este nici un fel de încălcare a siguranţei naţionale şi nu este nici un fel de apanaj al nostru, al celor care am votat ieri Codul Silvic în forma aceea, referitor la siguranţa naţională".

 

CITITI SI: PNL, dispus sa voteze Codul Silvic daca se elimina articolul care prevede exploatarea padurilor mai mici de 10 ha fara amenajament silvic

 

Conform Codului Silvic, proprietarii care deţin sub zece hectare de păduri nu sunt obligaţi să aibă amenajamentul silvic, adică documentul în baza căruia pot exploata fondul forestier.

 

Ministrul Mediului precizează că astfel, micii proprietari intră în normalitate: "Facem o reparaţie a dreptului la proprietate, pentru că în momentul acesta, oricare dintre proprietarii mici, care nu sunt puţini la număr, peste 780 de mii, care deţin proprietate de fond forestier sub zece hectare intră în normalitate, li se apără dreptul la proprietate şi dă posibilitate proprietarului respectiv să încheie un contract fie cu un ocol silvic privat sau de stat, are posibilitate, conform Codului Silvic, să facă acest contract şi este obligat să-l facă pe zece ani, din acea suprafaţă de fond forestier trebuie să taie doar trei metri cubi pe an la hectar, trebuie să asigure paza perimetrului respectiv şi un lucru extrem de important, trebuie să şi împădurească".

 

CITITI SI: Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta pentru suspendarea exporturilor de busteni, cherestea si lemn de foc pana la 31 august

 

Graţiela Gavrilescu anunţă că în perioada următoare vor fi înăsprite controalele silvice: "Vom înăspri foarte mult tot ce înseamnă control în aria silvică, astfel încât să împiedicăm până la aproape spre zero, cât putem şi în cât mai scurt timp, defrişările şi tăierile ilegale".

 

Camera Deputaţilor a respins miercuri cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Codul Silvic, adoptând legea în forma iniţială.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22