RFI Tăriceanu: Parlamentul are un DREPT SUVERAN legat de încuviinţarea urmăririlor penale si a arestărilor. Poate SA DEA sau SA NU DEA aviz favorabil

P.c. | 08.04.2015

Pe aceeași temă

Calin Popescu Tariceanu a declarat, intr-un interviu acordat RFI, ca Parlamentul are dreptul suverna de a decide daca avizeaza sau nu cererile de urmarire penala sau de arestare preventiva. Curtea Constituţională va analiza astazi sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, PNL şi CSM, legate de votul Senatului in cazul senatorului PSD, Dan Şova.

 

"Parlamentul are un drept suveran legat de încuviinţarea fie a urmăririlor penale, fie a arestărilor. Prin urmare, atunci când este solicitat, el nu trebuie să răspundă automat, ca la un simplu ghişeu de înregistrare a cererii, printr-un aviz favorabil. Poate să dea aviz favorabil sau poate să nu dea aviz favorabil, după ce analizează fiecare caz în parte. Mai mult decât atât, atunci când vorbim despre libertatea individului, într-o ţară democratică cred că acesta este cel mai preţios bun pe care-l avem şi nu trebuie să ne jucăm cu el. Nu trebuie să considerăm că aceasta este situaţia normală în care se află cineva care este înconjurat de prezumţia de nevinovăţie, să fie trimis automat în spatele gratiilor şi să fie anchetat în stare de detenţie" a spus Tariceanu.

 

CITITI SI: Tariceanu, despre votul Senatului in cazul Sova: NU EXISTA un conflict de natura CONSTITUTIONALA. Nimic nu sta in calea finalizarii anchetei si a trimiterii in judecata a lui Sova

 

Preşedintele Senatului a mai spus ca votul in cazul Sova a fost perfect legal sa ca nu va fi repetat indiferent de decizia de astazi a Curtii Contitutionale: "un nou vot nu este posibil în cazul domnului Şova, pentru că legea nu acţionează în nici un caz retroactiv. Nu avem cum să mai dăm un vot în cazul domnului Şova. Votul dat în cazul domnului Şova a fost unul perfect legal. În cazul în care legea pe care Parlamentul a votat-o ieri va fi promulgată de preşedinte, ţinând cont că preşedintele are un termen de 20 de zile pentru promulgare, după aceea dacă el o va promulga, sigur că intră în vigoare şi solicitările viitoare vor putea să fie judecate, să spunem aşa şi decise cu majoritatea simplă a parlamentarilor".

 

CITITI SI: Curtea Constitutionala discuta astazi sesizarile depuse de Klaus Iohannis, PNL si CSM, legate de votul Senatului in cazul Dan Sova

 

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat ieri cu 292 de voturi "pentru" şi un singur vot "împotrivă", modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel că deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.

 

Cerea DNA de arestare preventiva a senatorului Dan Şova a fost respinsa de Senat desi cei mai mulţi senatori prezenti au votat în favoarea cererii nefiind insa atinsa majoritatea voturilor senatorilor aleşi.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22