Ritli Ladislau: Vasile Cepoi ramane in sistem. Vom colabora la noul proiect al Legii sanatatii

Fara Autor | 16.01.2012

Pe aceeași temă

 

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, luni, că secretarul de stat Vasile Cepoi, numit recent în funcţie, după demisia lui Raed Arafat, rămâne în sistem, el este un profesionist cu multă experienţă şi va continua colaborarea pe noul proiect al Legii sănătăţii.
 
"Nu s-a pus problema schimbării secretarului de stat Vasile Cepoi. Este un profesionist, a mai avut funcţii de răspundere. Vom colabora la noul proiect al Legii sănătăţii, el urmând să elaboreze planul pentru demararea consultărilor pe noul proiect al Legii sănătăţii", a spus ministrul Ritli Ladislau, citat de Mediafax.
 
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, vineri, că în situaţia în care reorganizarea sistemului medical se blochează nu mai are rost să rămână în funcţie, adăugând că Guvernul va decide dacă prezenţa sa la minister mai este necesară.
 
"Nu ştiu ce se va întâmpla. Voi avea o discuţie la minister şi la Guvern. Vor decide dacă prezenţa mea mai este necesară acolo. Eşti numit şi revocat în funcţie de necesităţi. Nu mi-am dorit neapărat această funcţie, am fost rugat să accept. Totuşi, nu-mi imaginez că lucrurile în sănătate se blochează aici. S-a retras legea pe moment, dar ceva trebuie făcut", a precizat Vasile Cepoi.
 
El a adăugat că nu va rămâne la Ministerul Sănătăţii doar pentru a sta degeaba.
 
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22