Pe aceeași temă
UPDATE - Poliţia Română a anunţat autorităţile de la Chişinău că deputatul PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internațională pentru că se sustrage executării unei pedepse cu închisoarea, se ascunde pe teritoriul Republicii Moldova, scrie Gândul, dar ar fi aflat că Rizea nu poate fi extrădat pentru că are dublă cetățenie, română şi moldovenească, iar legislaţia de dincolo de Prut prevede că un cetăţean moldovean nu poate fi extrădat în alt stat.
***
Fostul deputat PSD Cristian Rizea se ascunde în Chișinău, după ce a fost dat în urmărire internațională, pentru că s-a sustras executării pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, potrivit Gândul.info.
Rizea a fost filmat pe stradă de reporterii Gândul, după un filaj de două luni, în timp ce-și ducea copilul la școală.
Rizea are dublă cetățenie, adică și moldovenească, "obținută cu ajutorul unor oficiali PSD cu legături în zona de putere de la Chișinău", mai scrie sursa citată.
Rizea a fost condamnat, pe 18 martie 2019, de Curtea Supremă, la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru că a cerut 300.000 de euro de la un om de afaceri și a intervenit pe lângă autorități astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale ale afeceristului.