Robert Negoiță NU își retrage plângerea penală depusă împotriva lui Sebastian Ghiță: Cum aș putea să fiu eu fricos?

D.g. | 29.05.2014

Pe aceeași temă

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat joi că nu își va retrage plângerea penală depusă împotriva deputatului PSD Sebastian Ghiță, care l-ar fi amenințat cu moartea la telefon, informeaza Agerpres.

Întrebat, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD de la Palatul Parlamentului, dacă are de gând să își retragă plângerea penală, el a răspuns: "Eu ... niciodată!"

Negoiță a mai spus că în cadrul ședinței nu s-a discutat acest subiect al conflictului dintre el și Ghiță.

"Nu. Doamne ferește! Nu discutăm așa ceva în ședință de partid", a arătat Negoiță.

Întrebat dacă în ședința CEx de joi Victor Ponta a spus despre el "că e mai fricos și depune plângeri penale", Negoiță a răspuns: "Nu, n-am vorbit. A fost așa o glumă. Eu sunt fricos? Eu m-am bătut cu reprezentantul sectorului 3 și l-am și bătut. Cum aș putea să fiu eu fricos? Am fost și în Comisia Udrea și în comisia Ridzi. Aș vrea ca cei care cred despre mine că sunt fricos să se uite bine în istorie și să vadă că atunci când a fost de luptat nu am ezitat nicio secundă. Și nu numai că am luptat, am și câștigat".

Pe 13 mai, Robert Negoiță a depus o plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță, pe care îl acuza de amenințare.

"Am aici o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiță, deputat, care acum o săptămână m-a sunat și m-a amenințat la telefon într-un mod josnic și rușinos. M-a amenințat inclusiv cu moartea. În opinia mea, este o chestiune foarte gravă din această perspectivă și cred că este de datoria mea să dau un semnal în această țară, deoarece cu astfel de securisme și cu astfel de comportament nu trebuie să mergem mai departe. Este păcat ca un deputat în România, după 25 de ani de la Revoluție, să amenințe cu moartea un primar de sector", declara atunci Robert Negoiță.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22