Pe aceeași temă
Alexandru Lăzescu, președintele TVR, a semnat revocarea Rodicăi Culcer din funcția de director interimar al Direcției Emisiuni Informative și Sport de la postul public de televiziune. Astfel, Alexandru Lăzescu, va pune în aplicare decizia de marţi a Consiliului de Administraţie al televiziunii publice, de încetare a contractului pe care Rodica Culcer îl are că director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport. Director interimar la direcţia condusă până acum de Culcer va fi Anca Lăzărescu, iar un nou concurs pentru ocuparea postului va fi organizat luna această, a spus Lăzescu, citat de HotNews.
Anca Lăzărescu a condus în ultimul an departamentul Ştiri, subordonat direcţiei conduse de Rodica Culcer.
Joi vor fi anunţate condiţiile de participare la concursul pentru şefia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, urmând că acesta să se încheie până la sfârşitul lunii februarie. Reamintim ca postul Rodicai Culcer fusese scos deja la concurs, dar acesta a fost anulat.
”Eu mi-am păstrat rezervele faţă de legalitatea hotărârii luate marţi de Consiliul de Administraţie şi am cerut mai multe opinii. Dar sunt obligat să pun în aplicare hotărârea Consliliului de Administraţie”, a declarat Alexandru Lăzescu.
Rodica Culcer a declarat ieri pentru Paginademedia.ro că decizia Consiliului de Administrație este o “execuție politică”.
“E la fel de ilegal ca şi decizia precedentă şi are acelaşi caracter de execuţie politică. În schimb, aceiaşi oameni au refuzat să voteze restructurarea, semn că nu-i interesează reforma“, a spus Rodica Culcer.
Consiliul de Administraţie a votat încetarea mandatului Rodicăi Culcer încă de acum două săptămâni. In sedinta de marti, Consiliul de Administratie (CA) a decis rezilierea contractului Rodicai Culcer cu 8 voturi pentru si 5 impotriva. Cele 8 voturi au provenit de la PSD, PNL, UDMR, reprezentantii minoritatilor si ai angajatilor.