România și Polonia se aliază pentru a stopa importurile necontrolate de cereale din Ucraina

L. G. | 28.03.2023

Premierul Ciucă împreună cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki au declarat la București că poartă discuții cu Comisia Europeană pentru controlul tranzitului de cereale ucrainene.

Pe aceeași temă

România și Polonia sunt în discuții cu Comisia Europeană cu privire la mecanismele de trasabilitate a exporturilor de cereale ucrainene pentru a se asigura că fermierii locali nu sunt afectați de un val de importuri ieftine, au declarat marți premierul polonez și român.

Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, și-a văzut porturile de la Marea Neagră blocate după ce Rusia a invadat țara în urmă cu mai bine de un an și a fost nevoită să găsească rute maritime alternative prin statele Uniunii Europene, Polonia și România.

Însă blocajele logistice au însemnat că mari cantități de cereale provenite din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns în statele central-europene, afectând prețurile și vânzările fermierilor locali.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că România şi Polonia se numără printre ţările care vor discuta cu Executivul comunitar despre „trasabilitatea importurilor din Ucraina”, astfel încât fermierii să nu mai fie afectaţi de „speculă”. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a susţinut un discurs, alături de omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, la Forumul economic România - Polonia.

Ciucă spune că a căzut de acord și cu omologul său polonez:

„Am discutat cu domnul prim-ministru (polonez - n.r.) aspectele legate de modul în care exportul de cereale şi alte produse din Ucraina au afectat atât producătorii agricoli din România, cât şi din Polonia, dar şi din celelalte ţări de graniţă cu Ucraina şi suntem împreună angajaţi într-un demers în care să discutăm cu Comisia Europeană - care vor trebui să fie mecanismele de a instrumentaliza trasabilitatea exporturilor din Ucraina şi desigur destinaţia finală, astfel să evităm această speculă prin care preţurile de dumping au afectat fermierii, producătorii agricoli din ţara noastră", a spus Ciucă.

La rândul său, Morawiecki a făcut un apel către România ca cele două state să vorbească pe aceeaşi voce la nivelul Uniunii Europene.

„Îi rog pe prietenii din România şi astăzi ca vocea noastră să fie întărită, să fie aceeaşi la forumul Uniunii Europene. Este un lucru foarte important dacă vorbim pe aceeaşi voce, pentru că în felul acesta ne putem asigura interesele noastre comune”, a arătat şeful Executivului de la Varşovia, potrivit traducerii oficiale.

Oficialul polonez s-a referit şi la tranzitul cerealelor din Ucraina, în contextul războiului din această ţară.

„Şi aici luptăm, pentru ca aceste cereale să plece mai departe din ţările noastre, ca Uniunea Europeană să ne ajute în realizarea politicii comerciale (...) în interesul strategiei Ucrainei şi Europei Centrale, dar şi în interesul economic, bineînţeles, al Poloniei şi al României", a adăugat Morawiecki.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22