Pe aceeași temă
Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, ca in sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii a fost aprobata participarea Romaniei la scutul antiracheta, ca urmare a invitatiei presedintelui american Barack Obama: "Noul sistem nu este indreptat impotriva Rusiei; repet: nu este gazduit pe teritoriul Romaniei un sistem indreptat impotriva Rusiei, ci impotriva altor amenintari", a subliniat seful statului. "Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul Romaniei decat intr-o mica parte in vestul tarii. Noua amplasare acopera in intregime teritoriul Romaniei", a mai spus Basescu.
"Anunt opinia publica din Romania cu privire la invitatia facuta de presedintele Statelor Unite, Barack Obama, privind participarea Romaniei la dezvoltarea sistemului american de aparare antiracheta. Mesajul ne-a fost transmis prin Hellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, care se afla in Romania si cu care am avut o intrevedere in prima parte a zilei. Dezvoltarea sistemului de aparare antiracheta este in deplin acord cu deciziile adoptate la summit-ul NATO de la Bucuresti, dar si cel de la Kehl. Pe teritoriul Romaniei vor fi amplasati interceptori terestri", a informat seful statului.
Traian Basescu a aratat ca Romania va fi integral acoperita de scut si ca este vorba de stabilirea unor componente ale sistemului de aparare antiracheta in tara noastra.
Obiectivul acestui sistem de apărare este acelea de a anihila eventualele rachete ce vor avea ca ţintă teritoriul României. Scutul va fi complementar celui proiectat de SUA în Europa şi va securiza statele balcanice, membre NATO, care ar fi rămas descoperite, respectiv România, Grecia şi Bulgaria.
"Vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul Romaniei decat intr-o mica parte a zonei de vest. Noua amplasare garanteaza acoperirea integrala. (...) Decizia pe care am luat-o astazi este extrem de importanta in consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar cel mai important lucru pe care l-am facut astazi este acela ca aceasta decizie de operationalizare a sistemelor creste foarte mult nivelul de securitate a Romaniei. Este cel mai mare castig pe care il avem! Romania nu era protejata impotriva unor eventuale atacuri cu rachete. Imi permit sa spun ca este si un succes al Romaniei. Daca discutam de parteneriatul stategic romano-american, subliniez ca acest fapt este un element in plus care arata increderea reciproca intre Romania si SUA. Aceste decizii vor tine legate cele doua tari foarte multe zeci de ani de acum inainte", a mai spus Traian Basescu.
Presedintele a precizat ca in perioada urmatoare vor avea loc negocieri bilaterale pentru incheierea unor acorduri necesare, urmand ca acestea sa fie ratificate de Parlamentul Romaniei.
Preşedintele american Barack Obama a anunţat în septembrie că Washingtonul a renunţat la planurile administraţiei Bush privind instalarea unui scut antirachetă în Europa Centrală, în urma reevaluării ameninţărilor din partea Iranului. Scutul antirachetă era format dintr-un radar ce urma să fie instalat în Cehia şi zece interceptoare de rachetă, amplasate în Polonia, proiect pe care Rusia l-a considerat drept o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale.
Primul care a vorbit despre faptul că România va fi "prinsă" în scutul antirachetă a fost vicepreşedintele american Joe Biden, la finalul lunii octombrie, anul trecut. La acel moment, Biden a dat asigurări că ţara noastră va fi protejată de noua versiune a sistemului de apărare. Biden afirma că versiunea scutului antirachetă propusă de noua administraţie de la Casa Albă este adaptată să răspundă mai bine noilor ameninţări militare şi va asigura securitatea tuturor aliaţilor NATO, inclusiv a României.
La finele anului trecut, Biden liniştea sesibilităţile Rusiei, afirmând şi el că programul antirachetă "nu este pentru Rusia". "Abordarea noastră este determinată de nevoile de securitate ale Statelor Unite şi ale aliaţilor din NATO”, explica vicepreşedintele american.
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat şi fost ministru al Apărării, liberalul Tedoror Meleşcanu, a declarat, citat de Mediafax, că acordul care va fi încheiat privind amplasarea elementelor unui scut antirachetă în România va trece fără probleme în Parlament. "Apărarea antirachetă a teritoriului este una dintre priorităţile României. Noul program al SUA, care este mult mai flexibil, răspunde necesităţilor de apărare", a precizat Meleşcanu.