România va plăti FMI dobânzi de 300 mil euro în 2011, după ce a achitat deja o sumă similară

Fara Autor | 15.01.2011

Pe aceeași temă

România va plăti FMI dobânzi în valoare de 266 milioane DST (circa 300 milioane de euro) în acest an pentru tranşele primite până la finele lunii decembrie, similar cu suma achitată până acum, iar prima rată din 2011, de circa 78 milioane euro, este programată pentru 1 februarie. România plăteşte FMI o dobândă anuală de 3,5%, calculată la soldul tragerilor efectuate până la data respectivă şi nerambursat. Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, aceasta dobinda este cea mai mica posibila in acest moment.



Potrivit Mediafax, din august 2012 Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor vor începe să ramburseze şi ratele aferente tranşelor primite. Prima plată a principalului imprumut va avea loc pe data de 6 august 2012 şi va fi în sumă de 546 de milioane de drepturi speciale de tragere (DST), ceea ce reprezintă peste 600 milioane de euro la cotaţia din prezent a DST.



Drepturile Speciale de Tragere (DST) reprezintă o unitate monetară folosită de FMI, care are la bază patru valute şi este folosită ca monedă în acordarea împrumuturilor de către instituţia financiară. În prezent, un DST este cotat la circa 1,16 euro.



Board-ul FMI a aprobat săptămâna trecută a şasea evaluare a acordului cu România şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia a acordat cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care au fost viraţi BNR.



România plăteşte FMI o dobândă anuală de 3,5%, calculată la soldul tragerilor efectuate până la data respectivă şi nerambursat.




O misiune a FMI condusă de Jeffrey Franks se va afla la Bucureşti în perioada 25 ianuarie - 8 februarie pentru a şaptea evaluare din cadrul acordului stand-by cu România, în urma căreia instituţia ar putea să elibereze cea de-a opta tranşă şi ultima, în sumă de circa un miliard de euro.



România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 12,2 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22