Romanii conduc topul celor care se cred superiori altor europeni, dar si al homofobilor

Redactia | 31.10.2018

Românii se consideră superiori din punct de vedere cultural altor națiuni și nu ar accepta să înrudească cu musulmani sau evrei, relevă studiul efectuat de Pew Research Center, în care se mai arată că trei sferturi dintre români resping căsătoriile între persoane de același sex.

Pe aceeași temă

 

 

 

Sondajul prezentat de Adevărul, relevă că 66% din români se cred superiori cultural altor nații, ceea ce ne situează pe locul al treilea din Europa la acest capitol, după Grecia și Bulgaria.

 

Din punct de vedere al toleranței, doar 29% din români ar accepta ca din familia lor să facă parte un evreu sau un musulman. Nici măcar ca vecini nu ar accepta pe evrei sau musulmani.

 

Acelaşi studiu notează că trei sferturi din români resping ideea căsătoriei dintre persoanele de acelaşi sex, mai înverşunaţi ca românii fiind doar bulgarii, unde 79% din populaţie nu ar fi de acord cu aşa ceva.

 

Românii se autodefinesc ca fiind creștini   

 

Studiul mai arată că 74% consideră religia ca parte din identitatea naţională şi afirmă că a fi creştin este egal cu a fi cu adevărat român. În plus, 98% dintre adulții din România se considera a fi crestini, notează cercetarea. Totodata, 46% dintre romani considera ca Guvernul ar trebui sa promoveze valorile si credintele religioase.  

 

La nivel general, studiul Pew Research Center demonstreaza ca, in unele cazuri, diferentele continentale privind atitudinile si valorile pot fi extreme. De exemplu, in toate tarile din Europa Centrala si Estica, mai putin de jumatate dintre adulti spun ca sunt gata sa primeasca in familie un musulman, in timp ce procentul acestora in Europa de Vest este de peste 50%, iar o atitudine similara este intalnita si in ceea ce priveste evreii.  

 

Cele opt tari din Est unde se inregistreaza aceasta atitudine a superioritatii culturale sunt Grecia, Georgia, Armenia, Bulgaria, Rusia, Bosnia, Romania si Serbia. În Est se înregistrează un nivel ridicat al naţionalismului religios, în timp ce în Vest există o mai mare deschidere pentru multiculturalism.  

 

Studiul mai arată că dacă ţări precum Cehia, Estonia, Bulgaria acceptă avortul legal, în Polonia, Rusia, Ucraina, majoritatea e de părere că avortul ar trebui considerat ilegal.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22