Pe aceeași temă
Democrat-liberalii valceni pledeaza pentru o alianta cu PNL, ca front comun impotriva PSD, a declarat, luni, prim-vicepresedintele organizatiei judetene PDL, deputatul Romeo Radulescu, informeaza agerpres.
"PDL, cel puțin la Vâlcea, este deschis unei alianțe cu PNL pentru a crea un front anti-PSD, partid pe care oricum nu trebuie deloc să-l încânte rezultatele, ci să-și dea seama că, de fapt, scorul de ieri înseamnă începutul declinului. Faptul că, în județe tradițional liberale, a obținut scoruri sub 40%, spune că e momentul unei acțiuni comune a dreptei pentru izolarea politică a partidului lui Victor Ponta. Un prim pas trebuie făcut prin crearea alianței cu PNL și, ulterior, a tuturor partidelor de dreapta, apoi identificarea unui lider comun cu care să se câștige alegerile", a precizat Rădulescu.
Acesta a mai adăugat că PNL se află, în prezent, în fața pericolului "unui puci" pe care fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, vrea să-l organizeze, pentru "a pune pe tavă partidul lui Ponta".
"Premierul a încercat aseară să ofere un măr otrăvit atât PNL cât și PDL prin acel ton mieros de pace națională, numai că domnul Ponta a realizat, de fapt, că scorul de 37% la o prezență de 30% la urne îi anulează complet șansele pentru alegerile prezidențiale, pentru că, în toamnă, la o prezență de 40 — 50%, PSD ar coborî sub 30%. Domnul Ponta are nevoie automat de un alt partid mare, pe care să se bazeze la prezidențiale. Azi va încerca prin Tăriceanu, iar dacă nu va reuși, va încerca cu PDL. De aceea este nevoie de crearea urgentă a unui front împotriva PSD", a mai spus Romeo Rădulescu.
Democrat-liberalul vâlcean este dezamăgit totodată de scorul înregistrat de partid la Vâlcea, dar spune că, în toamnă, lucrurile vor arăta diferit, mai ales dacă "PDL va reuși să recâștige primăria municipiului", mai arata sursa citata.