România, dată în judecată de OMV la Curtea Internațională de Comerț de la Paris

Dora Vulcan | 24.04.2017

OMV, acționarul majoritar al Petrom, a dat în judecată statul român la Curtea Internațională de Comerț de la Paris, pentru încălcarea prevederilor din contractul de privatizare referitoare la recuperarea investițiilor de mediu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Potrivit contractului de privatizare, statul român s-a obligat să plătească OMV sumele pe care această companie urma să le investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică, sume estimate la 542 de milioane de euro, transmite Agerpres.

 

 

 

OMV a acţionat în judecată statul român la data de 7 martie, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că Guvernul nu a plătit o parte din cheltuielile legate de poluarea istorică şi de dezafectarea sondelor, potrivit datelor care apar în raportul pe 2016 al companiei austriece.

 

 

 

 

"În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce privește anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde și reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro", se arată în raportul OMV. De la momentul transmiterii notificării, statul român și OMV au avut la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută. "Acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016 și, la data de 7 martie 2017, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanță cu regulile ICC (Curtea Internațională de Comerț, Paris/Franța)", mai spun reprezentanții companiei austriece în document.

 

 

 

 

Prin Legea de privatizare a Petrom, statul român s-a angajat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării, respectiv începând cu 14 decembrie 2004, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor și condițiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.

 

 

 

 

În plus, timp de 30 de ani de la data finalizării, statul trebuia să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu abandonarea și scoaterea din funcțiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care așteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul, scrie economica.net.

 

 

 

 

Petrom a fost privatizată cu austriecii de la OMV în 2004. Preţul încasat de statul român pe pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost de 670 de milioane de euro. Austriecii au mai făcut şi o majorare de capital social de 830 de milioane de euro, din care statul şi-a luat partea sa, ceea ce a făcut ca preţul total pentru care OMV a devenit proprietar al Petrom să fie de circa 1,5 miliarde de euro.

 

 

 

Contractul de privatizare stipula şi faptul că statul român este obligat ca, pentru o perioadă de 15 ani, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pentru o perioadă de 30 de ani să plătească toate costurile de mediu legate de închiderea sondelor.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22