Rovana Plumb: Avizele de mediu ramin la minister, nu ajung la nivelul teritoriului, după descentralizare

Fara Autor | 08.11.2013

Pe aceeași temă

Ministerul Mediului îşi va păstra puterea de acordare a avizelor de specialitate, chiar dacă prin procesul de descentralizare Agenţia pentru Protecţia Mediului (ANPM) va fi desfiinţată, iar agenţiile judeţene vor fi în subordinea consiliilor judeţene, a declarat vineri ministrul de resort, Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

„Nu se va putea da niciun fel de aviz sau document de mediu fără informarea Ministerului Mediului. Anumite documente de mediu care vor fi considerate a fi raportate la proiecte de interes public deosebit sau naţional vor fi analizate de către Ministerul Mediului. Nu vor fi lăsate la nivelul teritoriului. Nu consiliul judeţean va fi cel care va coordona politicile de mediu la nivelul judeţului. Ministerul va urmări, va monitoriza şi va controla în permanenţă tot ceea ce se întâmplă la nivelul judeţelor”, a subliniat Rovana Plumb.

Noile structuri din teritoriu vor fi, de asemenea, "în coordonarea, sub reglementarea, sub controlul şi sub implementarea politicilor făcute de către Ministerul Mediului", a precizat ministrul.

"În momentul de faţă, propunerea este aceea de a se desfiinţa Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, iar eu susţin acest lucru, pentru că Agenţia este un cadru instituţional care are aceleaşi direcţii de specialitate, aceleaşi domenii de activitate ca şi Ministerul Mediului, dar aşa a fost gândită ea. Agenţia are în subordine agenţiile pentru protecţia mediului la nivelul judeţelor. Agenţiile de protecţie a mediului (după descentralizare - n.r.), vor rămâne cu personalitate juridică, vor fi în subordinea consiliilor judeţene, dar vor fi în coordonarea, sub reglementarea, sub controlul şi sub implementarea politicilor făcute de către Ministerul Mediului. Este nevoie de această descentralizare", a afirmat ministrul social-democrat.

Rovana Plumb a adăugat că, în opinia ei, descentralizarea va aduce "beneficii la nivelul tuturor comunităţilor din ţară" şi ar putea îmbunătăţi şi structura domeniului mediului, astfel încât aceasta să devină una "cât mai suplă, cât mai eficientă şi care să asigure implementarea politicilor de mediu".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22