Pe aceeași temă
În prima reacție după respingerea definitivă a candidaturii sale pentru un post de comisar european, Rovana Plumb susține într-un comunicat de presă că decizia Comisiei JURI este incorectă pentru că potențialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul său de a achita creditul.
„Comisia a fost informată cu privire la acest aspect, ca urmare a scrisorii trimise de mine către președinta Comisiei JURI, coordonatorilor fiecărui grup politic din Comisia JURI și tuturor membrilor acestei Comisii. Este de precizat că stingerea conflictului de interese a fost o acțiune proactivă. Am considerat necesar să intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar dacă aceasta nu a făcut recomandări, așa cum îi cerea Regulamentul și chiar dacă posibilul conflict de interese era, în esență, o finanțare în acord cu legislația electorală din România", afirmă Rovana Plumb.
Decizie eminamente politică
Ea susține că decizia Comisiei JURI s-ar situa și în afara Regulamentului de Procedură deoarece conform articolului 2, paragraf c), „Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarități. (...) Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunțe la bunurile sau acțiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluții financiare pentru a stinge un posibil conflict - așa cum a procedat în cazul altor comisari desemnați de către guvernele lor din Austria și Spania. În ultimă instanță, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre acești pași nu a fost respectat".
Rovana Plumb susține că, în aceste condiții, este evident că decizia Comisiei JURI a fost una politică și că „majoritatea Comisiei a urmărit doar să incrimineze și să discrimineze, nu să sprijine procesul de audiere și să ofere soluții, așa cum îi cerea Regulamentul. Este acum clar că interesul Comisiei nu a fost să clarifice, ci să blocheze candidatura României".
Ea mai spune că va prezenta această situație președintelui Parlamentului European și președintei desemnate a Comisiei Europene.
Dușmanii României au respins-o
Rovana Plumb marșează din nou pe discursul potrivit căruia „atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziția din România, în frunte cu președintele Iohannis, care anunța cu o oră înaintea deciziei că dorește consultări pe tema nominalizării unui nou comisar european". Ea vorbește și despre "lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul Grupului Europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloș, împotriva României" și susține că președinta Comisiei JURI, membră a Grupului Renew Europe, „s-a conformat pur și simplu unei linii politice ostile candidaturii românești pentru funcția de comisar european". Rovana Plumb îl face responsabil și pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, căruia susține că "i s-a propus, ca și altora", funcția de comisar european, în cazul respingerii candidaturii sale.
„Din păcate, se dovedește, din nou, că forțele politice de dreapta acționează chiar și împotriva României pentru a-și satisface interesele politice și electorale", concluzionează Plumb.
Comisia juridică a Parlamentului European (JURI) i-a respins definitiv pe Rovana Plumb și pe Laszlo Trocsanyi, propuși de România și Ungaria drept comisari europeni. Decizia în cazul Rovanei Plumb a fost luată cu 13 voturi pentru la 7 împotrivă, iar în cazul lui Laszlo Trocsanyi cu 12-9.
Înaintea ședinței de luni comisiei juridice a Parlamentului European, Rovana Plumb a transmis o scrisoare acestui for în care anunță că împrumutul de 800.000 de lei a fost achitat cu două apartamente deținute în România, astfel că datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.