RTV, validat de CNA

Fara Autor | 27.10.2011

Consiliul Naţional al Audiovizualului a autorizat, miercuri, RTV-ul lui Sebastian Ghiţă să emită din Casa Presei, după o inspecţie a forului la studiouri.

Pe aceeași temă

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului a autorizat, miercuri, RTV-ul lui Sebastian Ghiţă să emită din Casa Presei, după o inspecţie a forului la studiouri.
 
Sorin Enache, directorul general Realitatea Media (care aparţine lui Elan Eschwartzenberg), a declarat că “CNA a intrat într-o poveste cu iz de fraudă”.
 
“Am atenționat CNA că echipamentele și marca RTV sunt ale noastre. Vom face plângere împotriva membrilor CNA care au autorizat studioul. Domnul Onisei a semnat autorizația provizorie. Ne gândim să acționăm și în justiție”, a declarat Enache pentru paginademedia.ro 
 
Sorina Enache a adăugat că la inspecţia CNA, reprezentanţii Realitatea Media nu au avut voie să intre în clădire.
 
“Era normal să fie și reprezentanții Realitatea Media, pentru că echipamentele sunt ale Realitatea Media. Domnul Onisei (Ioan Onisei, vicepreședinte CNA, n. red) a autorizat funcționarea unui post care funcționează cu marca Realitatea Media și cu echipamentele Realitatea Media.”
 
Imediat după scandalul de duminică, când echipa lui Elan a preluat intempestiv semnalul de emisie de la echipa lui Ghiţă, transmiţând din noul sediu de la Willbrook, Realitatea Media a lui Elan transmisese către CNA o scrisoare prin care anunţa că echipamentele Realitatea Media sunt folosite “împotriva voinței” de către “tripleta Asesoft – RTV Satellite – Ridzone” (a lui Sebastian Ghiţă). Scrisoarea cerea CNA să permită și accesul Realitatea Media la inspecția RTV de miercuri.
 
Următoarea şedinţă CNA ar fi trebuit să aibă loc joi, însă aceasta s-a anulat, fiind anunţată pentru 1 noiembrie 2011.
 
“Următoarea ședință publică a CNA va avea loc marți, 01 noiembrie 2011”, a anunţat CNA.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22