Rusia și-a dublat efectivele la granița cu Ucraina - oficial ucrainean

D.g. | 12.08.2014

Pe aceeași temă

Rusia și-a dublat efectivele comasate la granița cu Ucraina, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Andrei Lâsenko, citat de agenția de presă Interfax-Ukraina, relateaza Agerpres.

Potrivit acestuia, la frontiera ucraineană au fost desfășurați 45.000 de militari ruși, 160 de tancuri, 1.360 de vehicule blindate, 390 sisteme de artilerie, 150 de lansatoare de rachete (multiple) Grad, 192 de avioane de luptă și 137 de elicoptere de atac.

'Rusia continuă să-și crească puterea sa militară la granița cu Ucraina', a afirmat Lâsenko, în contextul în care Moscova a anunțat trimiterea unui convoi umanitar, compus din 280 de camioane, pentru locuitorii din sud-estul Ucrainei.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și-a exprimat îngrijorarea la 6 august în legătură cu posibilitatea unei 'intervenții' a trupelor ruse în Ucraina, sub pretextul unei 'misiuni de menținere a păcii și umanitare', calificând situația drept 'alarmantă'.

La sfârșitul săptămânii trecute, Kievul afirmase că a reușit să dejoace, prin intermediul unor demersuri diplomatice la nivel internațional, o provocare a Moscovei, care ar fi încercat să trimită un convoi militar, sub pretextul unei acțiuni umanitare pe teritoriul Ucrainei. Kremlinul ulterior a dezmințit această acuzație, iar Occidentul a avertizat Moscova cu noi sancțiuni în cazul unor astfel de evoluții.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22