Rusia și China încearcă să elimine decalajul tehnologic în domeniul militar față de SUA - seful Pentagonului, Chuck Hagel

D.g. | 04.09.2014

Pe aceeași temă

Rusia și China încearcă să elimine decalajul tehnologic față de sistemele militare și de dezvoltare de arme ale SUA, prin măsuri care par menite să contracareze avantajele tradiționale ale Washingtonului, a declarat miercuri secretarul american al apărării, Chuck Hagel, relatează Reuters, citata de Agerpres.

Declarațiile sale au fost făcute înaintea summitului NATO de joi și vineri din Țara Galilor, care ar urma să se concentreze pe relațiile tensionate cu Rusia și pe obiectivele aliaților de a-și spori cheltuielile cu apărarea.

Hagel a spus că Pentagonul își relansează eforturile de reorganizare a relațiilor cu industria apărării. Potrivit oficialului american, scopul este de a promova o mai mare inovație, necesară pentru ca SUA să-și păstreze avansul tehnologic, chiar și într-un moment de restricții bugetare.

"Deși SUA au în prezent un avantaj militar și tehnologic decisiv în fața oricărui adversar potențial, superioritatea noastră în viitor nu este un fapt garantat", a declarat Hagel la un forum privind industria apărării care a avut loc la Rhode Island.

Moscova și Beijingul au testat o serie de arme sofisticate, de la avioane nedetectabile de radar și rachete anti-nave care zboară cu viteze mult mai mari decât viteza sunetului, la sisteme integrate de apărare aeriană.

Deși cheltuielile de circa 500 de miliarde de dolari ale Departamentului Apărării sunt încă mai mari decât ale următoarele cinci-șase țări luate împreună, bugetul pentru cercetare și dezvoltare a scăzut cu peste 20% de la preluarea funcției de către președintele Barack Obama.

Comparativ, China și Rusia și-au sporit rapid cheltuielile cu securitatea și au înregistrat avansuri tehnologice importante în ultimii ani.

"China și Rusia încearcă să acopere diferența tehnologică prin derularea și finanțarea de programe de modernizare militară comprehensive", a spus Hagel.

"Ele dezvoltă de asemenea capabilități anti-nave, antiaeriene, spațiale, cibernetice, electronice și de operațiuni speciale care par menite a contracara avantajele militare tradiționale ale SUA", a mai declarat Hagel.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22