Rusia a acceptat ştergerea unui împrumut acordat Ciprului în 2011

Fara Autor | 08.04.2013

Pe aceeași temă

Rusia a convenit restructurarea unui împrumut în valoare de 2,5 miliarde de euro acordat Ciprului în 2011, acceptând o solicitare în acest sens a Comisiei Europene, a declarat luni preşedintele Vladimir Putin, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

"Ne aducem contribuţia la susţinerea insulei. La solicitarea Comisiei Europene am decis să restructurăm această datorie", a afirmat Putin la Hanovra, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel.

Rusia a refuzat solicitarea de luna trecută a Ciprului pentru asistenţă financiară suplimentară şi a respins sugestiile că este responsabilă de salvarea ţării despre care politicieni, inclusiv din Germania, au spus că a fost folosită pentru spălarea de bani ruseşti.

Termenii restructurării, ceruţi de Cipru, echivalează cu ştergerea a 10% din împrumut, potrivit ministrului rus de Finanţe, Anton Siluanov.

Potrivit Moody’s, companii şi cetăţeni din Rusia au circa 31 de miliarde de dolari în Cipru. Putin a declarat săptămâna trecută de programul de salvare a Ciprului va provoca o revenire a banilor ruseşti în ţara de origine.

Statul cipriot, care reprezintă numai 0,2% din PIB-ul zonei euro, a fost nevoit să impună deponenţilor pierderi fără precedent, în schimbul unui împrumut de 10 miliarde de euro din partea zonei euro şi FMI.

Autorităţile cipriote au cerut oficial Rusiei să prelungească termenul împrumutului de 2,5 miliarde de euro cu cinci ani, până în 2021. Cipru a împrumutat banii în decembrie 2011, iar ulterior a încercat fără succes să obţină alte 5 miliarde de euro din partea Rusiei.

Putin nu a dezvăluit noii termeni ai acordului de împrumut cu Cipru.

Sursa: romanialibera.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22